Sari la conținut

Livia Stanciu: Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis îşi urmează cursul firesc

Livia Stanciu / FOTO: MediafaxFoto

"În mod cert, dosarul îşi urmează cursul firesc, aşa cum şi l-a urmat şi până acum", a spus Livia Stanciu, întrebată dacă preşedintele Iohannis va fi tratat ca un justiţiabil obişnuit.

ICCJ urmează să ia o decizie definitivă privind starea de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis, în calitate de fost primar al Sibiului, constatată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

În 24 aprilie 2013, ANI anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare al ANI şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă, iar următorul termen în proces va avea loc în 14 ianuarie 2015.