Sari la conținut
News Alert

Lungul drum de la denunț la dosar penal

Fiecare dintre procurorii DNA a lucrat, anul trecut, la 105 dosare. O cifră desprinsă din bilanţul activităţii instituţiei.

Anchetatorii primesc din trei surse informaţii utile pentru fiecare dosar. Cam 40% din cazuri pornesc fie de la denunţuri, fie de la sesizările unor instituţii de control, în timp ce doar 17% pleacă de la informării transmise de SRI sau ca urmare a autosesizării.

Odată ajunse documentele la DNA, cazul primeşte un număr de înregistrare şi este repartizat unui procuror. Magistratul nu lucrează singur. Este ajutat de cel puţin un ofiţer de poliţie, de grefieri şi de experţi cu diferite specializări.

Toţi strâng probe, audiază martori, solicită interceptarea unor convorbiri telefonice, cer documente de la firme sau instituţii, fac percheziţii sau evaluează prejudicii. Dacă nu sunt găsite probe care să confime suspiciunea iniţială, dosarul se clasează.

În caz contrar, se trece la inculpări şi se pot lua măsuri preventive faţă de cei acuzaţi. Când cercetările se încheie, rechizitoriul, care reprezintă sinteza investigaţiei, ajunge la instanţa de judecată.

„Perioada de soluţionare a dosarelor diferă în funcţie de natura faptei, de elementele existente la momentul iniţierii investigaţiei şi de necesitatea derulării unor proceduri de strângere sau de completare a probatoriului”, a spus Laura Codruţa Kovesi, procuror-şef al DNA.

Niciun dosar nu este la fel. Unele anchete se încheie în câteva luni, în vreme ce în altele, adunarea probelor se face pe parcursul mai multor ani.

Unul dintre exemplele de dosare trimise în instanţă în timp record este cel al fostului deputat Gheorghe Coman, acuzat că luat mită. În doar opt luni, a ajuns din parlamentar un deţinut eliberat condiţionat.

În cazurile complexe, cercetările presupun o mare desfăşurare de forţe. Un exemplu este cel al dosarului „Microsoft”, unde valoarea mitei se învârte în jurul a 60 de milioane de euro.

Demarat în 2013, a adunat declaraţii de la zeci de martori şi nenumărate documente solicitate din străinătate, acte şi hotărâri ale Guvernelor şi ministerelor din România emise în ultimii 13 ani.

Vizaţi de anchetă sunt 10 foşti miniştri care, dacă vor fi găsit vinovaţi, riscă să stea ani mulţi la închisoare.