Sari la conținut

Mama acuzată că și-a răpit copilul născut în Canada nu va fi extrădată. Decizia este definitivă

Instanța supremă a admis atât contestația făcută de Ana Maria Nedelcu, cât contestația procurorilor, desființând o decizie din 24 mai luată de Curtea de Apel București prin care se dispusese extrădarea femeii.

În cadrul procesului desfășurat marți, Ana Maria Nedelcu i-a implorat pe judecători să nu o extrădeze în Canada și le-a cerut să îi îngăduie să își crească copiii în România.

Ea a fost susținută în sala de judecată și de procurorul de ședință, care a criticat decizia luată de Curtea de Apel București, explicând faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de extrădare, raportat la infracțiunea corespondentă din legislația penală română.

Autoritățile canadiene au trimis în România o cerere de extrădare formulată pentru Ana Maria Nedelcu, urmărită penal în Canada pentru săvârșirea infracțiunii de răpire cu încălcarea unui ordin de custodie, faptă prevăzută de art. 281 alin. 1 din Codul penal canadian, pedepsită cu închisoare de până la 10 ani.

În documentele transmise de statul canadian a fost descrisă fapta săvârșită de Ana Maria Nedelcu, constând în aceea că, în 2014, aceasta a plecat în România împreună cu copilul său minor, încălcând ordinul de custodie emis de o instanță canadiană, ordin prin care drepturile părintești privindu-l pe minor erau exercitate de ambii părinți.

Încă de la început, procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au anunțat că nu susțin cererea de extrădare.

Cu toate acestea, un judecător de la Curtea de Apel București, Adrian Podar, a dispus pe 13 aprilie arestarea femeii, aceasta fiind eliberată peste o săptămână, după ce dosarul a ajuns la instanța supremă. Ulterior, pe 24 mai, același judecător a admis și cererea de extrădare, decizie anulată acum tot de instanța supremă.

Ana Maria Nedelcu susține că, în anul 2001, a emigrat în Canada și s-a stabilit în Montreal, iar în 2009 l-a cunoscut pe Maximo Sierra Munoz, de origine dominicană, cei doi având un băiețel pe nume Anthony. Ea mai spune că s-a despărțit de bărbat înainte de a naște, deoarece acesta nu avea un loc de muncă, era violent și o bătea. În 2013, Ana Maria Nedelcu susține că a primit o ofertă de muncă în Toronto, astfel încât a decis să se mute din Montreal. Maximo Sierra Munoz a obținut în instanță tutela comună, iar peste un an femeia a decis să plece în România, după ce copilul i-a relatat că a fost lovit în mai multe rânduri de tatăl lui.