Marian Vanghelie a fost reținut de DNA

Data publicării:
vanghelie dus cu mascati - 7292486-Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu

FOTO: Mediafax Foto 

ACTUALIZARE 23:23 Marian Vanghelie iese încătușat din sediul DNA. „Este România denunțurilor”, s-a limitat să le spună el ziariștilor înainte de a urca în mașina care îl va duce în Arestul Central. S-a referit, fără îndoială, la denunțul făcut de Marin Dumitru, cel care susține că ani de zile i-a plătit comisioane primarului din fonduri care erau tot ale Primăriei.

Avocatul său, Cristian Ene, a precizat că în sediul DNA clientului său i s-au adus la cunoștință trei acuzații, după care procurorul de caz a considerat că este nevoie de ordonanță de reținere. Procurorul nu a precizat dacă va cere arestarea preventivă, dar foarte probabil că da, a spus avocatul. Procedura la DNA a fost foarte rapidă, iar Marian Vanghelie și-a rezervat dreptul de a nu face declarații până la studierea dosarului. Cristian Ene a precizat că a formulat o cerere de acces la dosar.

ACTUALIZARE 23.10 DNA a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pentru Marian Vanghelie. Cel mai probabil, primarul Sectorului 5 a refuzat să facă declarații. El urmează să fie dus în Arestul Central al Poliției, iar vineri Înalta Curte va decide dacă dă curs unei eventuale solicitări DNA de arestare preventivă a edilului.

În acest dosar au mai fost reţinuţi Mircea-Sorin Niculae, vărul primarului Marian Vanghelie, şi alte trei persoane, potrivit Mediafax.

Primarul sectorului 5 Marian Vanghelie a fost adus, în jurul orei 22.15, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat. Întrebat de jurnalişti dacă a luat mită, Vanghelie a răspuns "O să vă convingeţi".

Primarul Marian Vanghelie este suspectat de abuz în serviciu de procurorii DNA, care au făcut percheziţii, joi, la locuinţa acestuia, timp de aproximativ cinci ore. Primarul a fost scos din casă de mascaţi, după ora 14.00, fiind dus apoi la Primăria Sectorului 5, unde au avut loc percheziţii în prezenţa acestuia, timp de aproape opt ore. De acolo, primarul a fost adus la DNA pentru audieri şi reţinut după aproximativ o oră.

Avocaţii acestuia au declarat că edilul este suspectat de abuz în serviciu, de la locuinţa sa fiind ridicate mai multe ceasuri de valoare, precum şi documente privind un teren care îi aparţine fostei sale soacre.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor, primarul Marian Vanghelie este suspectat că, începând din 2007, l-a ajutat pe omul de afaceri Marin Dumitru să obţină contracte cu primăria în valoare de două miliarde de lei, primind în schimb un comision de 20 la sută.

Pentru atribuirea şi plata contractelor de execuţie de lucrări publice, edilul percepea un "comision" de aproximativ 20 la sută din valoarea acestora, care era plătit de omul de afaceri prin intermediul unor persoane apropiate celor doi, respectiv Daniel-Nicolae Dinuţ şi Mircea-Sorin Niculae, văr al lui Vanghelie, spun anchetatorii în documentele citate.

"Comisionul" ar fi fost plătit, în parte, şi sub forma unor contracte nejustificate din punct de vedere comercial, în virtutea cărora firma Premier Palace SRL, controlată de Marin Dumitru prin intermediul unor societăţi de tip off-shore, ar fi plătit sume semnificative de bani unor firme controlate, prin interpuşi, de către Marian Vanghelie. Firmele beneficiare ar fi fost Bucureşti S.A. şi Fashion Brand Management S.R.L., la care era asociat Mircea-Sorin Niculae, cea din urmă fiind administrată în fapt de Oana Niculescu-Mizil, Calex Business S.R.L., controlată de Tiberiu Bodea, un apropiat al lui Vanghelie, şi Economat Sector 5 S.R.L., al cărei director general este Laura Ciocan, tot o persoană apropiată lui Vanghelie, potrivit anchetatorilor.

Pentru garantarea plăţii "comisionului" de 20 la sută din valoarea contractelor publice, Marin Dumitru ar fi cedat controlul societăţii comerciale Splai S.A., care are în proprietate numeroase clădiri şi terenuri, unor persoane apropiate lui Vanghelie. Astfel, părţile sociale ale firmei Eurowest S.R.L. (care deţine majoritatea acţiunilor la Splai S.A.) ar fi fost cedate în favoarea şoferului lui Vanghelie, Adrian Murgoci.

Din 2007 şi până în prezent, Vanghelie şi vărul său Mircea-Sorin Niculae, acţionar majoritar la societatea comercială Bucureşti S.A. şi asociat unic la societatea comercială Fashion Brand Management S.R.L., au transferat sume de bani provenite din comiterea infracţiunilor de luare de mită sub forma achiziţionării de bunuri mobile şi imobile şi sub forma introducerii acestora în patrimoniul societăţilor comerciale controlate de cei doi, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora.

La rândul său, Oana Niculescu-Mizil, începând cu o dată nedeterminată încă şi inclusiv în prezent, în calitate de parlamentar şi de administrator de fapt al Fashion Brand Management S.R.L., a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, exercitându-şi influenţa conferită de funcţia publică, pentru a obţine pentru această societate foloase necuvenite, constând în venituri suplimentare substanţiale, se mai arată în documentele citate. Ca administrator al Fashion Brand Management S.R.L., Oana Mizil administra în fapt activitatea a patru magazine care funcţionează sub marca Tartine et Chocolat, situate în Bucureşti, mai spun anchetatorii în documentele citate.

Anchetatorii mai notează că, din septembrie 2014, avocatul Mihai-Doru Giugula i-a acordat lui Marin Dumitru asistenţă juridică într-un dosar în care este cercetat pentru evaziune fiscală, din dispoziţia lui Vanghelie şi în mod nesolicitat de către beneficiar. Giugula ar fi acţionat în vederea obţinerii, în urma studierii dosarului şi participării la actele de urmărire penală, de informaţii care îl interesau pe Vanghelie şi în vederea influenţării omului de afaceri să nu facă declaraţii incriminatorii pentru primar.

Marian Vanghelie este primar al Sectorului 5 din anul 2000, el câştigând alegerile din poziţia de candidat al PSD. El a fost membru al acestui partid până în noiembrie 2014, când a fost exclus, alături de Mircea Geoană şi Dan Şova, în urma votului Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Ulterior, în martie, Vanghelie şi Geoană au anunţat înfiinţarea unei noi formaţiuni politice, Partidul Social Românesc.

Deputata PSD Oana Mizil, iubita lui Vanghelie, a fost audiată la DNA în acest dosar, fiind suspectată de operaţiuni de comerţ incompatibile cu funcţia.

După audiere, Mizil şi-a depus demisia din Parlament, iar secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu a anunţat că ea va fi exclusă din PSD ca urmare a faptului că apare pe listele de susţinători ai Partidului Social Românesc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri