Martor: V. Ponta a primit de la D. Şova maşina de raliu

Data publicării:
victor ponta si dan sova - fb

Un martor în dosarul Turceni-Rovinari a declarat în faţa instanţei că Victor Ponta avea un birou în fima de avocatură a lui Dan Şova, dar nu trecea pe acolo. În biroul gol era lipită, în glumă, o poză a acestuia. Iar un alt martor – avocatul care s-a ocupat direct de contractul Turceni – Rovinari – a spus că Victor Ponta a primit de la Dan Şova maşina cu care a participat la raliuri.

victor ponta si dan sova - fb

La termenul de marţi al procesului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost programată audierea avocaţilor Georgiana Catrinoiu şi Radu Ştefan Cernov, scrie News.ro.

Avocatul lui Victor Ponta a cerut ca, la 11:30, să poată să părăsească sala, alături de clientul său. Apărătorul a spus că trebuie să fie la un alt proces, iar Ponta că trebuie sa ajungă la „un vot”, în Parlament. Judecătorii le-au permis celor doi să plece.

Procesul a continuat cu audierea martorului Georgiana Catrinoiu, care a relatat cum a fost implicată în litigiul dintre Complexul Energetic Turceni (CET) şi Electrica.

„Mi-aduc aminte că, înainte de cererea de majorare a pretenţiilor, a mai existat o somaţie de plată către Electrica. În continuarea declaraţiei de la termenul anterior arăt că după studierea documentelor puse la dispoziţie de Complexul Energetic Turceni nu mi-am dat seama că o parte dintre dintre pretenţiile CET către Electrica erau prescrise. Anterior formulării cererii precizatoare, la cererea lui Cernov s-a iniţiat somaţia de plată. Deşi am primit solicitarea de la Cernov sunt sigură că Şova avea cunoştinţă. Toţi clienţii din firmă erau ai lui Dan Şova. El decidea privind modul în care se încheie contractele de asistenţă cu clienţii interesaţi. În general, Dan Şova era anunţat despre tot ce era legat de un client”, a spus Catrinoiu.

Ea a mai arătat că Şova a cerut să fie majorate pretenţiile iniţiale ale CET către Electrica. „După formularea cererii precizatoare a CET pe drept comun, Şova mi-a cerut să renunţ la somaţia de plată pe acest considerent. Totodată, anterior cererii precizatoare la cererea principală introdusă de CET, Şova Dan a cerut să majoreze pretenţiile iniţiale, motivat de faptul că astfel litigiul se va stinge privind toate pretenţiile prin încheierea unei tranzacţii. La momentul somaţiei de plată am avut la dispoziţie factura şi contractele dintre cele două entităţi juridice ce fundamentau penalităţile. Aceleaşi documente le-am avut şi când am făcut acţiunea precizatoare. Şova mi-a dat tranzacţia redactată de părţi. Când am tehnoredactat tranzacţia am lăsat puncte puncte în locul sumelor ce s-au negociat şi el le-a completat ulterior. Şova nu mi-a dat explicaţii privind ce vrea să redactez.”

Avocata a explicat şi cum anumite acte au fost semnate de juriştii CET deoarece, în momentul respectiv, complexul nu avea contract de asistenţă cu Şova şi Asociaţii. „În ceea ce priveşte litigiile cu Închiderea-Conservarea Minelor (ICM), au fost identice. Primele acte au venit de la Complexul Energetic Rovinari. Tot Radu (Cernov, n.r.) a adus actele. Cernov mi-a spus să redactez o întâmpinare în dosar. În legătură cu litigiul CET - ICM, documentele mi-au parvenit de la Radu Cernov, care mi-a spus să redactez o întâmpinare. În momentul redactării întâmpinării la dosarul de instanţă, juriştii CET nu depuseseră întâmpinare. Arătam că suma pretinsă nu reprezintă o datorie comercială, ci reprezintă o majorare de capital social. Am trimis întâmpinarea pentru că la acel moment Şova şi Asociaţii nu avea contract de asistenţă, aşa că întâmpinarea a fost semnată de juriştii CET, deşi era redactată de mine şi de colega mea", a spus Georgiana Catrinoiu.

Judecătorul a întrebat de ce ce a cerut amânarea Radu Cernov, iar martorul a răspuns că motivul a fost ca firma de avocatură Şova şi Asociaţii să semneze contractul de reprezentare.

"La primul termen de judecată, juriştii CET au cerut o amânare şi apoi Cernov a cerut a doua amânare pentru ca Şova şi Asociaţii să semneze contractul de reprezentare. Nu am purtat cu Dan Şova nicio discuţie despre întâmpinări. De negocierea clauzelor s-a ocupat Cernov pentru că de la el aveam sumele. Şova a fost cel care mi-a spus ca, pe modelul tranzactiei CET - Electrica, să redactez un draft pentru tranzacţia cu ICM. Ambele drafturi de tranzactie au fost redactate în acelaşi timp. Convingerea mea era că Cernov discutase cu Şova”, a adăugat martorul.

Întrebată de ce, în timpul urmăririi penale, a spus că Şova s-a implicat personal, iar acum declară că Cernov s-a ocupat de negocieri, Georgiana Catrinoiu a răspuns că Şova controla activitatea firmei de avocatură, iar ceilalţi avocaţi nu făceau nimic fără acordul lui. Avocata a mai susţinut că Dan Şova nu cerut ştergerea unor documente din calculatoare, ci, la un moment dat, au fost probleme cu serverele. „La solicitarea lui Şova am aranjat documentele realizate în Rovinari-Turceni, pe care i le-am predat şi care au stat la baza unui raport centralizator pentru cele două complexuri, în care au avut beneficii în urma asistenţei. Şova nu a cerut ştergerea lor din calculatoare. Raportul întocmit nu cuprindea şi onorariile. Prin 2010 au fost probleme cu serverele şi au dispărut toate mail-urile, dar celelalte documente existau pe back-up”, a declarat martorul.

Georgiana Catrinoiu a relatat că Victor Ponta avea un birou în firma de avocatură a lui Şova, dar nu l-a văzut niciodată acolo. „Ştiu că în 2008 - 2009, Ponta era pe site ca asociat. După ce ne-am mutat în Primăverii, Dan voia să întărească încrederea clienţilor în firmă şi ne-a pus şi pe noi, şefii de departamente, care nu eram asociaţi, pe site alături de Ponta. Ponta avea şi un birou, cu Radu Cernov, şi o poză de-a lui lipită, ca o glumă, pe acel birou gol. Nu l-am văzut niciodată pe acesta la firma de avocatură”, a mai spus avocata în faţa instanţei.

Şedinţa a continuat cu audierea martorului Radu Cernov, care a relatat că regula în firmă era desemnarea unui coordonator pentru clienţii mari din rândul asociaţilor. „Am fost asociat din 2007 până în 2008 la Şova şi Asociaţii. Deciziile se luau, când am venit în firmă, în sensul că fiecare client mare era consiliat permanent de un asociat. Nu aveam şedinţe periodice sau chestiuni de genul acesta. Hotărârile le făceau colegele noastre de la secretariat sau administrativ. De contractele de asistenţă juridică se ocupa oricare dintre asociaţi sub coordonarea partenerului firmei. Mai exista regula de a fi desemnat un coordonator client din rândul celor trei asociaţi. Acesta superviza toate contractele clientului. Era o discuţie libera între asociaţi. Eu, de regulă, luam clienţii care aveau nevoie de expertiză pe linia de infrastructura. Rolul coordonatorului era acela de a integra activităţile diverşilor avocaţi din firmă şi acela de unic punct de contact cu clientul”, a explicat Cernov.

El mai spus că a fost cel care a venit cu ideea de a promova experienţa firmei şi altor complexe energetice. „În cazul CET Govora eu m-am ocupat pe partea de infrastructură şi finanţare. Mi-a venit ideea să promovam experienţa firmei şi altor complexe energetice. După primirea aprobării din partea partenerului coordonator, în 2007 m-am deplasat la CET şi CER. Şova nu a participat. Am prezentat expertiza firmei de avocatură celor două societăţi şi ne-am oferit serviciile. Directorii CET şi CER nu au exprimat vreo opţiune privind serviciile noastre. În primăvară lui 2007 am primit o invitaţie pentru o selectie din partea CER. Eu am întocmit oferta în concordanţă cu caietul de sarcini, indicând un tarif orar unic. După o perioadă am fost invitaţi la semnarea contractului fiind declaraţi câştigători. A avut loc o negociere a clauzelor contractului cu o comisie”, a relatat Cernov.

Martorul a spus că nu îşi aminteşte dacă din comisie a făcut parte şi Laurenţiu Ciurel. „Negocierile s-au extins şi pentru alte servicii, nu doar pentru activitatea ce privea desulfurarea. Asistenţa pentru finanţare, de exemplu. M-am consultat şi am avut acceptul lui Dan Şova. El nu era în ţară în perioada respectivă. Eu am negociat clauzele contractului şi eu făcusem oferta. Eram împuternicit verbal de Şova să port negocierile. Nouă ni s-a oferit de către CET un preţ sub competitorii direcţi. La negocieri am redus tariful orar propus iniţial în ofertă. Eu am semnat contractul de asistenţă juridică cu CET, fiind împuternicit de Adunarea Generală. În cazul CER am fost desemnat avocat coordonator după încheierea contractului de asistenţă juridică. Nu am discutat cu Şova despre creşterea sumei de onorarii sau a numărului de ore”, a arătat Cernov.

El a mai spus că l-a văzut pe Victor Ponta cel puţin o dată la sediul firmei, în perioada 2007-2008. „În perioada 2007-2008 l-am văzut cel puţin o dată pe Victor Ponta la sediul firmei. Nu ştiu alte detalii. Nu ştiu dacă a venit la Dan Şova. Ştiu că în 2007 s-a încheiat un parteneriat între firmă şi Cabinetul de Avocatură Ponta pe linia dreptului penal. Prevedea un onorariu fix indiferent de prestarea vreunei activităţi juridice în conlucrare cu avocaţii firmei. Ştiu că activitatea de conlucrare cu avocaţii noştri s-a derulat în cauzele MFA Mizil, dar nu pot preciza cine coordona acest client. De el se ocupa Iacob Bogdan”, a spus Cernov.

El a povestit şi că maşina Mitsubishi cu care participa Ponta la raliuri a fost cumpărată de Şova în leasing. „Despre autoturismul Mitsubishi ştiu că a fost cumpărat de Şova în leasing financiar, dar a folosit pentru o foarte scurtă perioadă de timp, după care l-a dat cu titlu de sponsorizare pentru participarea la competiţiile sportive lui Ponta Victor. I l-a dat şi în virtutea calităţii de avocat cu care avea colaborare. Legat de maşina Audi ştiu că a existat în firmă o astfel de maşină, dar nu ştiu de cine a fost folosită. Ambele maşini ştiu că au fost predate în anul 2009”, a adăugat Cernov.

Întrebat de procuror dacă există vreo legătură politică între el şi Ponta sau Şova, Cernov a răspuns că a fost membru PSD din 2002, coleg de guvern cu Ponta când era şef al Corpului de control, în 2002-2003 şi că a fost consilierul personal al lui Şova în 2013-2014.

În dosarul Turceni-Rovinari, procurorii DNA i-au trimis în judecată, pe 17 septembrie 2015, pe fostul premier Victor Ponta, senatorul Dan Şova, Laurenţiu Dan Ciurel şi Dumitru Cristea, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), respectiv director general al Complexului Energetic Turceni (CET).

Ancheta în acest dosar a durat aproape patru ani iar Victor Ponta a fost primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului.

Procurorii îl acuză pe Victor Ponta de faptul că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, prin cabinetul său de avocat, a obţinut de la Societatea Civilă de Avocaţi Şova şi Asociaţii 181.439,98 de lei, pentru activităţi care figurează în acte, dar care nu ar fi fost efectuate.

Victor Ponta este judecat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, iar Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi Şova şi Asociaţii la data faptelor, pentru abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Laurenţiu-Dan Ciurel este acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, iar Dumitru Cristea şi Laurenţiu-Octavian Graure, fost director economic al CET, de abuz în serviciu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri