Ministerul Justiţiei va propune un prag valoric pentru abuzul în serviciu

Data actualizării: Data publicării:
tudorel toader govro

Ministerul Justiţiei a anunţat că va introduce un prag valoric pentru abuzul în serviciu. Decizia vine după ce Curtea Constituţională a dezbătut marți cererea fostei soţii a lui Liviu Dragnea, care a invocat că definiţia infracţiunii încalcă legea fundamentală tocmai pentru că nu cuprinde un astfel de prag. Curtea a respins excepţia ridicată de Bombonica Prodana şi a anunţat printr-un comunicat de presă că este obligaţia Parlamentului de a legifera un astfel de prag.

 

Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.246 din Codul penal din 1969 şi ale art.297 alin.(1) din Codul penal şi a constatat că “acestea sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma îndeplineşte în mod defectuos din cuprinsul acestora se înţelege îndeplineşte prin încălcarea legii”.

În esenţă, în motivarea deciziei, Curtea a statuat că “neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. Curtea reţine că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecinţele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanții împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare şi predictibile este obligatorie”.

În cauza ce a format obiectul Dosarului nr.1328D/2017, Curtea s-a pronunţat asupra aceloraşi dispoziţii legale, din perspectiva criticilor vizând inexistenţa unei anumite valori a pagubei sau a unei anumite intensităţi a vătămării rezultate din comiterea faptei.

Potrivit comunicatului de presă al Curţii Constituţionale din data de 6 iunie 2017, respingând ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.297 alin.(1) din Codul penal, Curtea a reţinut că, “dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanța constituțională nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera de competență a legiuitorului primar sau delegat, aceasta fiind singura autoritate care are obligația de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu.”

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia Romaniei, “deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”

În acest context, Ministerul Justiţiei arată: "conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu urmează a fi reconfigurat prin consacrarea unui prag valoric".

Decizia Curţii vine în contextul în care anul trecut hotăra ca abuzul în serviciu e infracţiune doar dacă echivalează cu încalcarea unei legi sau ordonante. Luna trecută Ministerul Justiţiei a trimis în Parlament un proiect  de modificare a definiţiei în acest sens, însă fără un prag valoric. Deşi cerut de mai multi social-democraţi, Toader spunea că decizia de anul trecut nu impune un astfel de prag.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri