Sari la conținut

Ministrul de Interne, audiat în dosarul lui Adrian Duicu

Discuție Petre Tobă – reporteri:

- Acea discuţie a avut loc, cum am spus, în momentul în care eu am plecat de la o activitate, cred că undeva pe hol sau chiar pe scările de coborâre de la un nivel la altul de la nivelul Guvernului.

- De ce credeţi că în rechizitoriu procurorii spun că discuţia ar fi avut loc în biroul premierului?

- Cu ocazia cercetării - şi vreau să spun că au fost făcute multe afirmaţii neadevărate. Cu ocazia cercetărilor, ulterior şi cu ocazia audierilor de la instanţă, s-a stabilit cu certitudine că eu nu am avut nicio convorbire cu fostul premier al României, domnul Victor Ponta, că la această întâlnire nu a participat fostul ministru de interne, Radu Stroe, că această întâlnire nu a avut loc în cabinetul fostului premier, că inspectorul general al Poliţiei Române nu avea competenţa de eliberare din funcţie a unui inspector şef şi nici de mutare a acestuia.

Procurorii DNA îl acuză peAdrian Duicu de „trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite”.

Potrivit procurorilor, Adrian Duicu şi-ar fi traficat influenţa în cabinetul lui Victor Ponta. El i-ar fi transmis şefului IPJ Ştefan Ponea că la Guvern se află şi ministrul de Interne de la acea vreme, Radu Stroe, şi că premierul l-a chemat pe şeful IGPR, Petre Tobă.

Fostul premier Victor Ponta a negat că s-ar fi întâlnit cu Adrian Duicu pentru a discuta despre schimbări în poliție.