Sari la conținut

Mircea Băsescu poate fi eliberat condiţionat, potrivit Judecătoriei Medgidia

Mircea Băsescu, condamnat la patru ani de închisoare, poate fi liberat condiţionat, a hotărât, în această săptămână, Judecătoria Medgidia, dar decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Tribunalul Constanţa, relatează News.ro.

mircea basescu crop dna

 

Mircea Băsescu a depus cererea de eliberare condiţionată la Judecătoria Medgidia pe data de 9 februarie, iar instanţa a decis ca termenul de judecată să fie pe data de 2 martie. Băsescu a cerut o preschimbare a termenului de judecată, care i-a fost admisă, astfel că dosarul s-a judecat pe 16 februarie.

Joi, instanţa a admis propunerea de eliberare condiţionată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă.  Astfel, Mircea Băsescu poate fi eliberat condiţionat, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, a decis Judecătoria Medgidia.

Hotărârea nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu contestaţie la Tribunalul Constanţa în termen de trei zile de la comunicare.

Judecătoria Medgidia hotărâse şi pe data de 6 octombrie că Mircea Băsescu poate fi liberat condiţionat, decizia fiind atacată de procurorii DNA la Tribunalul Constanţa. Această instanţă a admis contestaţia, iar Mircea Băsescu a rămas în continuare încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. Tot atunci, Tribunalul a mai decis că Băsescu mai poate formula o nouă cerere de liberare condiţionată după data de 1 februarie 2017.

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Instanţa a păstrat astfel decizia dată iniţial de Tribunalul Constanţa, în ianuarie 2016. În acelaşi dosar, Marian Căpăţână a primit trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă.