MJ către asociaţiile magistraţilor: Arhiva SIPA trebuie să înceteze să mai fie motiv de speculaţii şi suspiciuni

Data publicării:
dosare instanta agerpres-21.12016

FOTO Agerpres

"Ministerul Justiţiei propune acest act normativ ca răspuns la solicitările venite din partea societăţii civile şi din partea unor justiţiabili - motivaţi de necesitatea probării cererilor adresate unor instanţe judecătoreşti în exercitarea drepturilor lor, de punere la dispoziţie a unor documente din arhiva fostei Direcţii Generale de Protecţie şi Anticorupţie (D.G.P.A/SIPA). Considerăm că preocupările exprimate trebuie puse realist în lumina unei situaţii nereglementate timp de 10 ani. Precizăm că în anii anteriori au mai fost iniţiate demersuri pentru inventarierea arhivei, fără a deveni operaţionale (de exemplu în 2013 când un alt proiect de Hotărâre de Guvern a primit avizul Consiliului Superior al Magistraturii)", precizează MJ.

Instituţia răspunde astfel unei scrisori deschise semnate de Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţia Procurorilor din România (APR), potrivit căreia proiectul hotărârii de guvern statuează asupra înfiinţării unei Comisii pentru inventarierea şi predarea documentelor din arhiva fostei D.G.A.P., a cărei componenţă exclude participarea reprezentanţilor asociaţilor profesionale ale magistraţilor.

În plus, se mai arată în scrisoarea magistraţilor, Comisia respectivă are, printre atribuţii, şi formularea de propuneri în legătură cu documentele inventariate sau predarea celor clasificate, respectiv, a înscrisurilor propuse spre distrugere, unei "structuri de securitate din cadrul Ministerului Justiţiei', fără a exista nicio menţiune concretă despre această "structură".

Ministerul Justiţiei le răspunde magistraţilor că structura de securitate menţionată în proiect este constituită în temeiul Legii 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi a HG 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România.

În opinia Ministerului Justiţiei, "această arhivă trebuie să înceteze să mai fie motiv de speculaţii şi suspiciuni". În continuare, instituţia critică o asociaţie a magistraţilor care " în data de 5 februarie 2016 cerea într-o altă scrisoare deschisă lămurirea problemei legate de arhiva SIPA, afirmând în mod eronat că arhiva ar fi fost transferată către un serviciu de informaţii".

Ministerul mai arată că proiectul de act normativ este promovat cu respectarea tuturor prevederilor legale, inclusiv a celor legate de transparenţa decizională şi supunerea spre dezbatere publică a unui proiect de act normativ.

"În perioada în care proiectul este supus dezbaterii publice, orice persoană sau organizaţie interesată poate transmite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la respectivul proiect", se mai arată în răspunsul MJ către asociaţiile profesionale ale magistraţilor.

Pe 26 iulie 2016, trei asociaţii ale magistraţilor au trasmis o scrisoare Ministerului Justiţiei în care arătau că sunt nemulţumite deoarece reprezentanţii lor nu fac parte din comisia pentru inventarierea arhivei SIPA.

Asociaţiile au mai cerut o serie de lămuriri cu privire la proiectul pus în dezbatere de Ministerul Justiţiei, dar şi posibilitatea de a formula propuneri.

Conform documentului semnat de reprezentanţii AMR, UNJR şi APR, aceştia consideră drept "o împrejurare deosebit de gravă" faptul că participarea reprezentanţilor asociaţiilor profesionale ale magistraţilor este exclusă din componenţa Comisiei pentru inventarierea şi predarea documentelor din arhiva SIPA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri