Sari la conținut
News Alert

Moment istoric pentru România, după 25 de ani. Ion Iliescu, tras la răspundere pentru Mineriadă

Supravieţuitorii vorbesc despre femei violate şi bărbaţi desfiguraţi. La finalul celor trei zile de violenţe, Ion Iliescu le-a mulţumit minerilor pentru "conştiinţa civică şi patriotică". Acum, după un sfert de secol, fostul preşedinte al României timp de 10 ani, Ion Iliescu, este învinuit.

Procurorii au deschis lista învinuirilor în dosarul mineriadei din iunie 1990 - fostul preşedinte Ion Iliescu şi şeful de atunci al Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu, au fost puşi sub acuzare, pentru infracţiuni contra umanităţii. Pentru fostul ministru al Apărării, Victor Atanasie Stănculescu, Parchetul cere aviz preşedintelui Klaus Iohannis ca să poată începe urmărirea penală.

Cei doi au aflat acuzaţiile după ce au trecut prin faţa anchetatorilor de la Parchetul General, cei care au deschis în martie dosarul evenimentelor sângeroase din 1990.

Potrivit datelor oficiale, la mineriada din iunie 1990 au murit cel puţin patru oameni, iar alţi peste o mie au fost răniţi în luptele de stradă dintre oponeţii regiumului Iliescu şi minerii chemaţi să facă ordine.

Ora 9.50. Ion Iliescu, fostul preşedinte al României timp de 10 ani, ajunge la Parchetul General.

Nu a vrut să facă nicio declaraţie cu privire la vizita sa. A folosit intrarea din spatele clădirii, locul pe unde intră toţi suspecţii audiaţi în dosare.

Ion Iliescu a fost chemat să dea explicaţii pentru mineriada din 13-15 iunie 1990. Reprimarea protestelor din Piaţa Universităţii cu ajutorul minerilor s-a soldat oficial cu patru morţi. Procurorii Parchetului General au redeschis urmărirea penală încă din luna martie.

Procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii, constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aprox. 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990", se arată într-un comunicat emis astăzi de Parchetul General.

Dan Voinea, fost procuror al Parchetului Militar: „Putem vorbi de o tergiversare pentru că asta a constatat-o şi CEDO, pentru că victimele de la mineriadă s-au adresat CEDO tocmai pentru că nu a fost soluţionat acest dosar cu celeritate. După câte ştiu eu victimelor li s-a dat dreptate şi în urma demersurilor făcute la CEDO s-au reluat toate aceste cercetări în dosarul Mineriadei care era închis la un moment dat”.

Ion Iliescu a stat o oră în sediul Parchetului şi a aflat că a fost pus oficial sub învinuire pentru infracţiuni contra umanităţii.

Pe lista suspecţilor se află şi Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de informaţii. După întâlnirea cu procurorii a precizat că va mai reveni la audieri.

La parchet a fost chemat şi fostul ministru al Apărării, Victor Atanasie Stănculescu. Pentru a putea fi anchetat, procurorii vor cere avizul preşedintelui Klaus Iohannis, aşa cum cere Legea răspunderii ministeriale.

În 2009, Parchetul General i-a scos de sub urmarire penala pe toţi suspecţii din dosarul Mineriadei, inclusiv pe Ion Iliescu şi pe Virgil Măgureanu. Procurorii au spus atunci sec: faptele nu există.


Acum 25 de ani, autorităţile române se străduiau să convingă mediile diplomatice că atrocităţile ce avuseseră loc la Bucureşti pe 13, 14 si 15 iunie nu s-au petrecut prin complicitatea sau la ordinul unor înalţi oficiali. Cu toate acestea, Marea Mineriadă a rămas până astăzi un puzzle din care lipsesc piese esenţiale. Filmări, fotografii şi mărturii ale martorilor contrazic atât acuzaţiile aduse manifestanţilor paşnici din Piaţa Universităţii, cât şi ideea că minerii au năvălit din proprie iniţiativă la Bucureşti. Cea mai gravă problemă priveşte numărul victimelor. Oficial, au murit doar şase oameni. Neoficial, peste 100. Oameni înjunghiaţi, împuşcaţi, bătuţi crunt, mulţi dintre ei îngropaţi pe ascuns.

13 iunie 1990, Ziua Diversiunii. Filmul uneia dintre cele mai violente zile din istoria recentă a României

13 iunie 1990 este una dintre cele mai violente și misterioase date din istoria recentă a României.

A fost ultima zi a manifestației maraton din Piața Universităţii şi, în acelaşi timp, ziua unei uriaşe diversiuni. Rezultatul: morţi şi răniţi, devastarea unor clădiri ale Ministerului de Interne şi SRI, întreruperea emisiei Televiziunii Publice, singura la acel moment.

13 iunie a fost semnalul venirii la Bucureşti a circa 20 de mii de oameni din Valea Jiului, Comăneşti, Braşov şi Călăraşi, oameni instigaţi la violenţă împotriva Opoziţiei civice şi politice.

În după-amiaza zilei de luni, 11 iunie, Ion Iliescu merge la o întâlnire, la Palatul Victoria. Erau de față primul-ministru Petre Roman, vicepremierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de interne, Mihai Chițac, directorul Serviciului Român de Informații, Virgil Măgureanu, șeful Marelui Stat Major, Vasile Ionel, procurorul general, Gheorghe Robu.

Tema discuției: îndepărtarea tuturor demonstranților din Piața Universității. Peluza de la Teatrul Național era ocupată de corturile greviștilor foamei încă de la sfârșitul lui aprilie. Miercuri, pe 14 iunie, Guvernul Roman urma să fie învestit de Parlamentul ales la 20 mai. Liderii FSN voiau să evite eventuale proteste în ziua festivă.

Exista deja cererea imperativă a procurorului general al Republicii, domnul Gheorghe Robu, cu privire la restabilirea normalităţii în zona de trafic a Pieţei Universităţii. Adică orice intervenţie trebuia să aibă o bază legală şi aceasta era baza legală a intervenţiei. Iar dincolo de baza legală care era cererea procurorului general, exista şi un nivel politic al chestiunii, trebuia ca Parlamentul să se reunească şi să aibă loc formarea noului Guvern, guvern legitim într-o situaţie de nornalitate”, spunea Petre Roman.

Hotărârea în sine a fost neghioabă, ca să discutăm pe şleau, pentru că ea a dus după aceea la şirul acela de consecinţe care au scăpat de sub control, inclusiv intervenţia unor interlopi, dovedită de alt fel, care au pus foc în diferite instituţii şi care au pătruns acolo unde nu le era locul, cum a fost ocuparea Poliţiei şi altele”, a declarat Virgil Măgureanu.

Ministrul de interne, Mihai Chiţac, acum decedat, a dezvăluit că potrivit planului iniţial în Piaţa Universităţii ar fi trebuit să intervină şi muncitori din Bucureşti, că staţia de metrou Universităţii ar fi trebuit blocată pe tot parcursul zilei, iar balconul din colţul Facultăţii de Geografie închis. Or, sugera el, tocmai nerespectarea acestor puncte au dus la escaladarea violenţelor şi la înlăturarea sa din funcţie. Petre Roman neagă categoric afirmaţia. El spune că în Piaţa Universităţii urmau să intervină doar forţele de ordine, nimeni altcineva.

După victoria FSN în alegerile din 20 mai, Liga Studenților, Grupul Independent pentru Democraţie, Societatea Timișoara și alți organizatori ai manifestaţiei maraton anunţaseră că recunosc rezultatul scrutinului şi că renunţă la protestul de stradă. Deci, pe 13 iunie, în jurul orei 5 dimineața, Poliția și Jandarmeria au avut de evacuat doar câteva zeci de persoane. O fac însă cu atâta brutalitate încât stârnesc mânie. În plus, au loc arestări, inclusiv în interiorul Universităţii şi Institutului de Arhitectură: „Poliţia trebuia să procedeze conform regulilor. Adică reţinerile trebuiau să aibă loc dacă acei manifestanţi s-ar fi manifestat violent. Reţinerile au avut loc, dar s-au produs ceva mai târziu. Şi lucru pe care eu l-am respins au fost cele făcute fără un mandat. Şi lucru asta s-a întâmplat. Această operaţiune a fost şi prost pregătită şi prost executată. Este motivul pentru care a doua zi am înlocuit ministru de Interne”, a povestit Petre Roman.

În jurul orei 11, în Piaţă vin muncitori pro-FSN. Vestea arestărilor din zorii zilei îi readuce la faţa locului şi pe mulţi dintre manifestanţii anticomunişti obişnuiţi în Piaţa Universităţii.„Marian Munteanu a fost reţinut în dimineaţa de 13, pe urmă la insistenţele noastre şi ale altora i s-a dat drumul în cursul aceleiaşi zile. Venind către Liga Studenţilor, am dat un rond în jur. Am realizat că urmează ceva extrem de grav. Pentru că Poliţia utiliza mijloacele clasice, adică aduce în locul unde vrea să creeze provocarea membri ai lumii interlope, hoţi, copii de la diverse leagăne, oameni care trăiesc dedesupt şi care sunt pur şi simplu aruncaţi în acea zonă, crează dezordine şi haos. E ceea ce s-a încercat şi s-a reuşit”, a spus Mihai Gheorghiu. În jurul orelor 16.00, începe scena focului. Câte autobuzele ale forţelor de ordine sunt incendiate. În Piață apare însă informația că arestaţii se află la Ministerul de Interne, pe Calea Victoriei. Unii dintre manifestanţi se îndreaptă într-acolo.

Amestecul de demonstranţi anticomunişti, infractori şi ofiţeri sub acoperire a împins tensiunea la paroxism. „Îmi amintesc de strigătul absolut disperat al ministrului de Interne, aflându-se în interiorul Ministerului de Interne: „Ne atacă, ne omoară, era de-a dreptul panicat!”. Eu nu înţelegeam nimic, adică dumneata, ministru de Interne, nu poţi să faci nimic? Despre ce vorbim?”,a spus Petre Roman. „S-a pătruns atunci şi într-o clădire aparţinând SRI-ului. Deci cei care au intervenit ştiau exact unde să meargă. Cum să nu ştie, dacă s-au dus la Poliţie, au trecut doar drumul ziua în amiaza mare şi ăştia s-au evacuat prin acoperiş”, a spus Virgil Măgureanu.

În jurul orei 18, provocatorii îndrumă o masă de câteva sute de persoane spre Calea Dorobanţilor. „Am văzut la Poliţia Capitalei de pe Beldiman cum ardea şi am ajuns în Piaţa Universităţii, autobuzele arse, lumea ameţită, speriată, nu ştiau ce să facă, derutaţi. Şi a apărut un camion care a zis: mergem la televiziune, veniți și voi? Ştiu că m-am agăţat şi eu şi Victor în acel camion care ne-a dus până la televiziune”, a declarat Cornelia Naum, mama actualului premier Victor Ponta.

La ora 20, TVR își întrerupe emisia. În jurul orei 21, preşedintele ales Ion Iliescu îi cheamă pe români să ajute armata şi forţele de ordine să restabilească ordinea. El atribuie violenţele unor „elemente extremist de tip legionar”. La zece seara, autoritățile se hotărăsc în sfârșit să facă ordine.

Dar în exact acele momente, la Craiova avea loc un alt fel de confruntare. Șeful gării, Ioan Manucu, invoca regulamente și căuta soluții tehnice ca să împiedice trei garnituri de tren cu 5000 de mineri să își continue drumul spre București. Din nenorocire, curajul său nu a fost suficient.

13 - 15 iunie 1990. Cronologia unui dezastru

La ora 20, în data de 13 iunie, când Televiziunea Română şi-a întrerupt emisia, patru trenuri cu circa cinci mii de mineri plecaseră deja din Petroşani spre Bucureşti. În urmă cu câteva ore, când în centrul Bucureştiului ardeau încă autobuze şi clădirea Ministerului de Interne era atacată, liderul sindical Petru Braiţ fusese chemat de urgenţă la mina Petrila, unde i s-a spus că minerii nu mai vor să intre în şut.

Petru Braiț, lider sindical: „Unii erau furioşi şi ăia puternic influenţaţi de comentariile de televiziunii române. Dar unii erau, mă rog, dacă urmăriţi imaginile, vedeţi o grămadă de mineri cu adidaşi şi unii care au doar casca şi bluza de salopetă pe ei. Care au fost mineri erau plini de praf. Erau o grămadă de preparatori la faţa locului”.

În jurul orei 19, şeful Gării Craiova, Ioan Mănucu, dădea obişnuitul telefon la dispecerat: făcea verificări tehnice pentru a doua zi.

Ioan Mănucu: „Ne-am interesat prin dispecerul meu cum e treaba cu lucrările. Dă-le dracu de lucrări, zice, că ăştia iar o iau spre Bucureşti. Ce, eşti nebun? M-am dus la Gară, printre alte atribute ale unui şef de secţie era şi menţinerea disciplinei. Tot personalul Căii Ferate era tratat după un regulament care se numea Statutul disciplinat din transporturi şi telecomunicaţii care spunea: Este interzisă orice organizare cu caracter antisocial şi asta este de natură disciplinară. Şi m-am dus la Gară, m-am interesat despre ce e vorba şi le-am spus: nu mai circulaţi la Bucureşti că nu e tensiune (pe linia electrificată n.n) prin ordinul meu. Şi scris. Ce se întâmplă? La CFR ordinele se dau în scris, cu număr, oră, persoana care primeşte, care predă şi semnătura. Semnează Manucu: e scoasă tensiunea, nu mergeţi la Bucureşti!”

Mineriada, diversiune a Securității

Totuşi, la Bucureşti, după o zi încărcată de violenţe şi de uriaşe semne de întrebare, situaţia era sub control.

Virgil Măgureanu, fostul șef al SRI, povestește: „Am fost acolo să ne asigurăm că lucrurile sunt definitiv liniştite şi ordinea reconstituită. Toate punctele de care am pomenit se aflau sub control şi nu mai era nevoie de niciun fel de intervenţie. De aceea, de atunci şi până la ore mici, ne-am străduit să dăm semnalul să nu vină minerii. Dar ce te faci că între timp au fost ordine paralele din partea unora şi altora care îi chemau de mama focului şi le puneau la dispoziţie şi mijloace cu care să se deplaseze!”.

Gelu Voican Voiculescu, vicepremier în acea perioadă, are propria versiune a faptelor: „Pentru 14 iunie, noi nu ne doream minerii, ne temeam de ei ca de dracu, numai ei să nu vină. Dar din cauza a ceea ce se întâmplase pe 13, din cauza atacului de la Ministerul de Interne, a Poliţiei Capitalei, a fototecii SRI-ului de vis-a-vis, atacului asupra TVR, ceea ce a dus la întreruperea emisiei şi la debandarea totală a Poliţiei, care Poliţie nu mai avea gust de represiune, ca să nu păţească ce a păţit fosta Miliţie, aceşti mineri au venit să facă ordine, să sară în ajutorul nostru, al noii Puteri de-acuma legitime”.

La 10 seara, încă mai exista o şansă ca minerii să fie blocaţi la Craiova şi apoi întorşi din drum:

Ioan Mănucu povestește: „Şi începe bâlciul. Nu mai mergeţi?! S-au trezit cei care stăteau ascunşi, printre care şi directorul Gheorghe Dobre. Şi poliţaiul, era un colonel Turturică. Pe Turturică l-am uşchit repede, pentru că ei sunt poliţai în treaba lor, nu sunt poliţai în treaba noastră, în treaba noastră noi suntem poliţai. Tu ce vrei? Păi eu sunt colonel.. Ee,na, ia du-te tu afară, mă. La director a fost altă chestiune: Zic:

- Mă, Gigi, că ne cunoşteam, mă Gigi, ăştia au ordin să treacă la Bucureşti?

- Bă, au!

- Atunci scrie tu colea la mine în registru unde am scris eu că NU circulă, scrie tu că circulă!

- Păi, de ce să scriu?

- Atunci, ia pleacă tu afară!!”

Ioan Mănucu şi-a înfruntat directorul, apoi un colonel de Poliţie, chiar şi un procuror. Dar către miezul nopţii la Craiova a venit o telegramă de la un regulator de circulaţie CFR de la Bucureşti, care legaliza situaţia. Trenurile au fost puse în mişcare cu patru ore întârziere. La 4 dimineaţa, minerii erau încă pe drum,

Petre Roman, premierul de atunci, își amintește: „Dormeam la Guvern şi pe la 4 dimineaţa a venit la mine să mă trezească Gelu Voican Voiculescu. Mi-a spus: Draga Petre, a plecat o coloană de trenuri cu mai multe mii de mineri, este o nenorocire, trebuie să facem ceva să îi oprim. Şi am organizat o reuniune de urgenţă cu d. Iliescu, Dan Iosif, Cazimir Ionescu, mai mulţi. Am hotărât ca dacă ajung la Bucureşti să fie preluaţi. Mi s-a spus că nu mai pot fi opriţi. În câmp, unde să îi oprim? Nu credeţi, fie şi retrospectiv, că aceste garnituri de mineri era bine să fie oprite în câmp decât să ajungă în Capitala ţării? Când eu am primit informaţia, ei de fapt erau foarte aproape de Bucureşti şi cred că nici domnul Iliescu nu era de părere că trebuie să îi oprim în câmp. Eu asta vorbeam cu Gelu Voican Voiculescu, să-i oprim undeva în câmp. Se pare că asta nu a fost o soluţie gândită ca bună. Din motivul ăsta: Domne, ce să facem cu ei în câmp? Trebuia să îi trimitem înapoi, dar nu s-a întâmplat aşa. Asta este realitatea”.

Ion Iliescu trimite minerii la Universitate

Hotărârea a fost ca Ion Iliescu să le vorbească minerilor: să le mulţumescă pentru spirit civic, să li se dea undeva în oraş o masă caldă şi să fie transportaţi înapoi. Între timp, minerii conduşi de liderul de sindiact de la Vulcan, Miron Cozma, ajunseseră în Piaţa Victoriei.

Dar Ion Iliescu i-a trimis pe mineri direct în Piaţa Universităţii: Fraţi mineri, mă adresez dvs. de această dată, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de această dată l-aţi dat, la chemarea noastră. Delegaţia de mineri în frunte cu domnul Cosma se va deplasa în Piaţa Universităţii, pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră (Urale) Aşa cum aţi văzut, avem de-a face cu elemente de-a dreptul fasciste, grupuri organizate de elemente incitate, multe din ele drogate”.

Discursul lui Ion Iliescu era o supradoză. Minerilor li se spuseseră deja lucruri teribile.

Zvonurile! S-a intrat cu lămpile stinse în Gara de Nord! Pentru că au fost avertizaţi că în Gara de Nord se trage. Cine erau cei care le spuneau minerilor: "O să fiţi întâmpinaţi cu focuri de armă!", "Deja în Bucureşti se bate Armata şi Securitatea"?!” se întreabă azi Petru Braiț, lider sindical.

Să instaurăm o democraţie veritabilă, responsabilă în faţa poporului, tocmai acum aceste elemente au căutat să submineze viaţa noastră democratică. Armata trebuie să fie element de stabilitate şi de apărare a cuceririlor poporului, nu să stea indiferentă, când vandalii se dau la asemenea acte barbare împotriva poporului”, spune Ion Iliescu de la balconul Palatului Victoria.

După ce Ion Iliescu le explică minerilor că pasivitatea Armatei face necesară prezenţa lor în Bucureşti, aceştia se îndreaptă spre Universitate. Dar nu sunt singurii agresori. Li se alătură muncitori de la Călăraşi, Braşov, Craiova.

Aproape sigur că elemente ale FSN-ului din provincie şi poate şi unele de la centru sunt cele care au stabilit, probabil că au stabilit, care, speriaţi, au chemat şi pe muncitorii de la IMGB şi pe mineri, şi alții”, spune Răzvan Theodorescu, cel care atunci era președintele TVR.

Un grup de studenţi printre care Marian Munteanu şi Mihai Gheorghiu se afla în subsolul Facultăţii de Litere.

Mihai Gheorghiu povestește: „Au existat zvonuri despre venirea minerilor. Am fost foarte repede localizat, de altfel trebuia să fii de-al locului ca să ştii unde sunt scările care duc în subsol. Ştiau foarte bine locul, au venit direct acolo, eram vreo 20 de de studente şi studenţi care au fost practic măcelăriţi de mineri şi de securişti. Măcelăriţi la propriu, pentru că dacă te bate cineva cu târnăcopul înseamnă că vrea să te omoare, nu că vrea să te bată. Lovitura cu târnăcopul este tentativă de asasinat, nu bătaie aşa ca în Rahova”

Scena se termină apocaliptic. Marian Munteanu, bătut până la pierderea cunoştinţei, e aruncat în fântâna arteziană de la Universitate. Mihai Gheorgiu se trezeşte în Arestul Poliţiei. Alţii sunt atât de crunt desfiguraţi, încât nu sunt recunoscuţi de apropiaţi la spital.

Petru Braiţ rememorează și el scene cumplite: „Cred că la 8 începuseră primele cursuri, au venit şi bucureşteni nemulţumiţi, ce dracu căutaţi aici? Au venit şi bucureşteni. Aia cu barbă era bătuţi primii, apoi ne-am dus şi ne-am aşezat cu spatele la Inter, a venit şi a oprit lângă noi o dubiţă, şi un grup de oameni a început să descarce lângă noi faxuri, xeroxuri şi ideea de tehnologie şi să le pună lângă noi. M-am gândit că nu e bine să fim fotografiaţi lângă astea. Şi la 11 şi ceva ne-am dus mai departe la spital (Colţea n.n.)”

Marea Mineriadă. Asalt asupra Opoziției

Dar calvarul Bucureştiului e abia la început. Au loc arestări şi în cartiere, de pe stradă sau de la adrese exacte. Petre Mihai Băcanu a scăpat pentru că nu era în ţară.

Băiatu' meu a ieşit în balcon să se uite după nişte colegi prin faţa blocului. Şi atunci a observat la colţul blocului basculanta cu mineri. Şi-a dat seama că nu au unde să vină decât acasă la noi. Tot ce a avut timp să facă a fost să se îmbrace repede şi să urce sus, la o vecină. Au venit minerii au bătut la uşă gata să spargă uşa. A ieşit o vecină, culmea era şi fesenistă, au îmbrâncit-o, ea spunând că nu e nimeni acasă, au smotocit-o niţel şi până la urmă au plecat”, povestește Petre Mihai Băcanu.

Petre Mihai Băcanu a aflat că minerii fuseseră conduşi spre locuinţa sa de un fost ofiţer de Securitate, Nicolae Cămărăşanu. Premierul de atunci, dar alţi oficiali, admit că agresorii au avut tot timpul îndrumători din servicii:

Acolo a început unul dintre cele mai urâte episoade, care putea fi evitat cu condiţia să nu fi fost instigările şi atâţările şi provocările care au fost. Sunt destule mărturii care arată că minerii au fost conduşi de oameni din fosta Securitate, care erau integraţi în noul SRI, din Poliţie, or, asta este deja o chestiune o chestiune extrem de gravă”, afirmă Petre Roman.

Totuşi, primul-ministru, ca şi preşedintele, sunt permanent informaţi despre ce se întâmpla în oraş.

Ministrul de Interne, generalul Mihai Chiţac, fusese demis pentru violenţele din 13 iunie, şi înlocuit de fostul judecător Doru Viorel Ursu. Spre deosebire de ceilalţi oficiali, Doru Viorel Ursu spune că statutul de martor în dosarul Mineriadei îl împiedică să facă declaraţii publice. Stoparea violenţelor era însă de competenţa Ministerului de Interne.

În 14 iunie, secretarul lui Corneliu Coposu, Ionuţ Gherasim, se îndrepta în maşina oficială spre casa liderului ţărănist, trecând pe lângă sediul partidului, ca în fiecare dimineaţă:

A venit maşina, o Dacie neagră, şi şoferul, care precis era angajat al Securităţii, nu a spus nimic că veniseră minerii. Că nu erau televiziuni ca acum să te trezeşti să dai drumul la televizor şi să vezi ce se întâmplă. Trebuia să trecem prin Piaţa Rosetti. Acolo o grămadă de lămpaşi. L-am rugat să oprească maşina lângă sediul PNȚ şi dintr-o dată unul dintre ei a spus: ia uite-l pe secretarul lui Coposu, hai să-l căsăpim. Am intrat în maşină şi i-am spusdu-te la domnul preşedinte, uşa era spartă, se auzea un vuet puternic: Moarte lui Coposu!, Moarte lui Coposu!”, povestește Ionuț Gherasim.

Din fericire, Corneliu Coposu primise înaintea lui Ionuţ Gherasim informaţia că vin minerii. La insistenţele apropiaţilor, se pusese la adăpost. Minerii l-au găsit însă acasă pe Ion Raţiu. Se pare că el a fost salvat de la bătaie în ultimul moment de o intervenţie din sediul Guvernului.

Atacul asupra presei libere

La redacţia "României Libere", principalul cotidian independent, minerii ajung la în jur de ora 9 dimineaţa.

Nu era decât secretara, au bătut-o bine. Foarte ciudat că un coleg pe care nu îl prindeam niciodată de dimineaţa, de data aia a fost la 9.30. Au spart să îşi lase semnătura. După care s-a spus ziarul nu mai apare: "S-a terminat cu mizeria asta!" Şi ziarul nu a mai apărut”, povestește jurnalista Tia Șerbănescu.

Aveam şi noi o brumă de aparatură, nişte xeroxuri. Tot ce au întâlnit au distrus cu bâtele. În biroul meu, care era cu o masă cu cristal, cineva a adus un dolar atât de mare, unde în efigie era portretul lui Ion Iliescu. Şi era acolo de mult timp. Minerii au găsit dolarul şi au ieşit în balcon şi au început să îl fluture. Acelaşi text cu ce au găsit la partide, droguri, seringi, maşină de făcut bani, prostioarele alea care au fost ei învăţaţi să le spună. Dezamăgirea mea cea mai mare a fost că colegii de la Adevărul i-au aplaudat pe mineri”, spune Petre Mihai Băcanu, fost director al cotidianului România Liberă.

Pe mineri îi aplaudau şi alţi bucureşteni. Dar atacul asupra presei independente nu s-a rezumat la distrugeri. Redactorilor României Libere li s-a transmis că ziarul poate fi retipărit numai dacă acceptă să fie conduşi de un şef de la Adevărul. Redactorii au respins prin vot categoric ideea, deşi mulţi primeau şi telefoane de ameninţare.

Tia Şerbănescu: „Acasă toată noaptea a sunat telefonul că venim şi îţi dăm foc. Până am închis telefonul. Toată lumea a primit ameninţări. Culmea e că mi se părea cunoscută vocea. (Reporter: Nu v-a fost frică?) Unde să ne ducem? Am stat pregătiţi toată noaptea ca în caz că vin să dea foc să fim pregătiţi. Era o acţiune nervoasă, de băgat spaima în oase”.

Minerii au fost lăsaţi pe străzile Bucureştiului până în data de 15.

Deznodământ

Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conştiinţă civică. Deci, vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplina civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”, le spunea minerilor președintele Ion Iliescu.

Petru Braiţ, lider sindical, relatează un alt aspect al trecerii minerilor prin București: „Acolo tot veneau: bă, trebuie să faci liste cu asta! Le explicam: Când participi la un astfel de eveniment nu e bine să faci dovada că omu' a fost la eveniment... Nu! Că ştim noi că o să ne dea Iliescu primă! Cine le-o fi băgat în cap asta... Şi şuturile plătite, şi absenţele motivate. Nu eu le-am întocmit, ci reprezentanţii pe sectoare. Dar eu a trebuit să le adun, că o să vină minerache şi o să-mi dea în cap! După două săptămâni încă mai veneau: Hai, băi, trece-l şi pe cumnată-miu. Am închis listele într-un seif şi au dispărut”.

Gelu Voican Voiculescu își amintește și el deznodământul: „Şi a urmat ce a urmat. Venind minerii, am reuşit cu chiu cu vai, am reuşit să îi facem să plece prin discursul de mulţumire a lui Iliescu la Romexpo unde auzind că va vorbi el, au venit toţi şi de acolo le-am mulţumit şi i-am îmbarcat prin gara regală de la Mogoşoaia şi au plecat acasă.

Atunci când grosul minerilor a părăsit Capitala, circa 1500 de bucureşteni, adunaţi de mineri şi ofiţeri de informaţii, se aflau sub aşa-zise anchete la unităţile militare Măgurele şi Băneasa. În lipsa unui adevărat sistem de justiţie, plângerile şi mărturiile s-au strâns mai întâi în presă, nu la autorităţi.

Tia Şerbănescu: „Au fost schinghiuţi şi mutilaţi zile întregi. Nici nu vreau să îmi aduc aminte şi să reproduc ce se întâmpla. Nu aveau de unde să bea apă, să îşi facă necesităţile, bătuţi, au fost fete violate”.

Plângeri au făcut în schimb instituţiile: Universitatea, Institutul de Arhitectură, PNŢ-cd şi PNL şi redacţiile devastate. Se părea că atacul viza anihilarea oricărei urme de pluralism în România. Mai ales că în Bucureşti, autorităţile păstraseră o mie de mineri pentru orice eventualitate.

Rămânând cu o mie de mineri care nu au plecat şi pe care i-am atras prin diverse mijloace să intre într-o unitate militară. Au fost echipaţi, le-am dat periuţe de dinţi şi pastă, bocanci ca să nu mai facă diverse tulburări pe stradă şi să violenteze cetăţenii. Şi ăştia au stat în unitatea aia până au plecat şi ei. S-a spus aaaa, i-aţi chemat ca să organizaţi nu ştiu ce poliţie politică cu ei. Aşa ceva e aberant. A fost o formă disperată de a scăpa de ei ca să nu mai facă dezordini pe străzi”, explică Gelu Voican Voiculescu.

Reacţia absolut vehementă a presei internaţionale şi mesajele ambasadelor au determinat Guvernul să dea explicaţii. Toţi membrii intervievaţi ai executivului de atunci, ca şi directorul SRI şi preşedintele televiziunii, spun că vina aparţine unor foşti ofiţeri de Securitate. După 25 de ani, Ion Iliescu nu mai admite că a chemat minerii, cum le spunea din balconul Palatului Victoria la 14 iunie. Dar primul-ministru recunoaşte că neanchetarea Marii Mineriade arată că respectivii sunt încă foarte puternici în România.