Sari la conținut
News Alert

Monica Macovei: Demisia procurorului general Tiberiu Nițu este absolut necesară

 

„'Abținerea' de la a face declarații și de la soluționarea cererii DNA privind efectuarea urmăririi penale față de fostul ministru Gabriel Oprea nu este suficientă și nu este o soluție.

Tiberiu Nițu trebuie să demisioneze pentru că nu mai poate conduce și reprezenta procurorii din România, cât timp numele lui este prezent într-un dosar DNA ca fiind beneficiarul unui 'folos necuvenit', adică a încălcat legea.

Dacă domnul Nițu nu înțelege gravitatea situației și nu își dă demisia, atunci îi solicit ministrului Justiției să declanșeze procedura de revocare din funcție, potrivit legii, iar președintele Iohannis să o finalizeze cu decizie de revocare”, se precizează într-un comunicat al fostului ministru al Justiției.