Sari la conținut

Motivarea arestării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute


Ana Maria Topoliceanu conducea Compania Națională de Investiții atunci când Ministerul Dezvoltării Regionale era condus de Elena Udrea. În denunțul făcut, Ana Maria Topoliceanu spune că Elena Udrea era cea care hotăra ce proiecte vor primi finanțare.

La puţin timp după numire, am avut o discuţie cu Elena, care mi-a spus că bugetul CNI este de aproximativ 100 de milioane şi că din aceştia s-ar putea obţine dacă nu 10, măcar 5 milioane de euro pentru ministru personal şi pentru partid”, a spus Topoliceanu în denunț, potrivit motivării arestării Elenei Udrea. Topoliceanu spune că niciodată nu a făcut rost de acești bani și că, de altfel, nici nu a luat discuția în serios.

Un alt denunț vine din partea lui Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării. Acesta a descris tot sistemul prin care banii ar fi ajuns în buzunarul Elenei Udrea, făcând referire la plasa cu 900.000 de euro care i-ar fi parvenit fostului ministru al Turismului chiar în biroul acesteia de la minister.

Denunț Gheorghe Nastasia: „Lungu mi-a spus că are o sumă de bani de la Gărdean pe care urma să mi-i dea, însă eu am refuzat să îi primesc întrucât Udrea nu mi-a spus nimic de aceşti bani. (...)A fost înainte să primesc la minister geanta cu cei 900.000 de euro”.

Elena Udrea a fost adusă vineri la DNA pentru a i se comunica faptul că i s-a pus sechestru pe o parte din avere. Ea a revenit în Arestul Poliției Capitalei, unde a primit mai multe vizite.

Elena Udrea se află de miercuri în arest preventiv în dosarul "Gala Bute", în care cercetată pentru luare de mită, abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.