Sari la conținut

Motivarea arestării lui Sorin Oprescu: Edilul știa că banii primiți reprezintă mită

Foto: Agerpres

 

Ce au aflat până acum anchetatorii este că Sorin Oprescu a luat bani în mai multe rânduri. Procurorii îi spun mită, iar apărătorii împrumut:

„(...) Inculpatul Oprescu Sorin Mircea a cunoscut provenienţa ilicită a sumei de 25.000 euro, pe care a primit-o de la denunţătorul Popa Cornel Bogdan, cu titlu de contraechivalent al prestaţiei sale, aceea de a asigura stabilitatea funcţiei publice deţinute de Popa Cornel Bogdan, prin încălcarea obligaţiilor ce îi reveneau în calitate de primar al municipiului Bucureşti”.

În ancheta primarului Capitalei, procurorii DNA s-au folosit de toate mijloacele legale pe care le au la dispoziţie. Ofiţerii SRI i-au ascultat telefonul edilului, l-au înregistrat video şi audio şi l-au fotografiat 24 de ore din 24. Probele strânse de anchetatori au fost decisive pentru judecatori. 

În motivarea arestării, magistraţii consideră că suspiciunea de corupţie este una gravă în ochii populaţiei. În plus, Sorin Oprescu ar putea să încerce să influenţeze ancheta dacă ar fi cercetat în libertate. Potrivit judecătoarei care a preluat dosarul, primarul municipiul Bucureşti ar fi aflat că unul dintre subordonaţii săi cerea bani firmelor care încheiau contracte cu primăria. În loc să-l dea pe mâna procurorilor, Sorin Oprescu i-ar fi cerut o parte din sumă.

În speţă, natura infracţiunii care se presupune că a fost săvârşită de către inculpat, respectiv o infracţiune de corupţie, modul în care acesta a acţionat, (...) reacţia societăţii la asemenea fapte, prin care o persoană publică, deținătoare a celei de-a doua funcții elective ca număr de voturi în România primește mită prin intermediul directorului unei instituții publice din subordinea sa, conturează un grad ridicat de pericol social(...)”, se mai arată în motivarea deciziei de arestare.

Sorin Oprescu se află în arest de cinci zile. Va rămâne după gratii cel puţin până luni, atunci când magistraţii Curţii de Apel din Bucureşti vor judeca contestaţia făcută de apărătorii săi. Edilul Capitalei este acuzat de luare de mită.