Nicuşor Constantinescu se întoarce la serviciu

Data publicării:
NICUSOR CONSTANTINESCU 2297253-Mediafax Foto-Cristi Cimpoes

Potrivit hotărârii Curţii de Apel Constanţa, Nicuşor Constantinescu poate să vină la Consiliul Judeţean, dar nu are voie să ia legătura sub nicio formă cu persoanele implicate în dosarul în care este cercetat, adică în dosarul care vizează subfinanţarea Centrului Militar Zonal.

Concret, Nicuşor Constantinescu nu poate să vorbescă cu experţi, consilieri judeţeni, personalul instituţiei pe care o conduce, cu cei care au contribuit la redactarea, elaborarea, transmiterea hotărârilor de consiliu ce vizau Centrul Militar Zonal şi nici cu vreun angajat al acestei instituţii. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa este definitivă.

Nicușor Constantinescu este cercetat pentru abuz în serviciu. În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că preşedintele Consiliului Judeţean nu a asigurat reparaţiile sediului, piese de schimb şi consumabile pentru sistemele informatice din dotarea Centrului Militar Zonal şi a paralizat liniile de comunicaţii ale unităţii militare. Procurorii îl mai acuză că a încercat de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupa. Prejudiciul total provocat Ministerului Apărării Naţionale a fost de peste 67 de mii de lei.  

Solicitarea lui Nicuşor Constantinescu de modificare a controlului judiciar, respinsă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri