Sari la conținut
News Alert

Noi condamnări la închisoare pentru clanurile Cămătarilor și Sportivilor

Magistraţii Curţii de Apel au decis astăzi trimiterea după gratii a lui Nuţu Cămătaru pentru 5 ani şi 5 luni. Pedeapsa în cazul fratelui său, Sile este de 7 ani.

Şeful clanului Sportivilor, Radu Roşca, s-a ales cu 12 ani de închisoare.

În total, 54 de persoane din cele două grupări au fost trimise după gratii.

Dosarul a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT în 2013, acuzaţiile fiind de şantaj, cămătărie, constituire de grup infracţional organizat, tentativă de omor calificat şi omor deosebit de grav.

Cele două clanuri s-au ciocnit în repetate rânduri, rivalitatea dintre ele fiind de notorietate. Anul trecut, interlopii s-au bătut chiar pe holurile instanței de judecată.

Decizia de astăzi a Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă.