Sari la conținut

Numele lui Sorin Oprescu, invocat în dosarul lui Solomon Wigler

Omul de afaceri care l-a denunţat pe consilierul primarului general Sorin Oprescu le-a spus procurorilor că Solomon Wigler a invocat, în cazul uneia dintre intervenţii, chiar numele şefului său.

„La o zi sau două după semnarea procesului-verbal de recepţie am remis lui Wigler Solomon suma de 25.000 euro, în biroul său. (Acesta) m-a lăsat să înţeleg că a intervenit la primarul Sorin Oprescu în vederea obţinerii autorizaţiei speciale. Mai exact, inculpatul mi-a spus că pentru eliberarea autorizației mai sus amintite a intervenit la primarul general al Capitalei, Oprescu Sorin”, se arată în rechizitoriu.

Fostul consilier al primarului general a confirmat şi el informaţia.

„În toamna anului 2013, nu-mi aduc aminte cu exactitate ziua sau luna, l-am informat pe primarul general al Capitalei cu privire la această lucrare (sens giratoriu, n.r.). Ulterior acestei discuții (...) a fost deblocată situația și a fost eliberată autorizația de construire”, potrivit declaraţiei date de Solomon Wigler.

Consilierul a precizat însă că n-a cerut niciun ban pentru a grăbi aprobarea construcţiei, care ar fi uşurat accesul în parcarea unor hypermarket-uri. A recunoscut însă că a primit cei 25.000 de euro, pe care i-a considerat "o atenţie". Solomon Wigler va fi judecat de magistraţii Tribunalului Bucureşti.

El a fost arestat la sfârşitul lunii mai şi este acuzat de comiterea a patru infracţiuni de trafic de influenţă. Consilierul lui Sorin Oprescu a fost prins în flagrant când primea 25.000 de euro mită. În total, bărbatul ar fi primit, pentru mai multe intervenţii, peste 200.000 de euro.