Om de afaceri buzoian, trimis în judecată în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri

Data publicării:
paduri

Potrivit procurorilor, omul de afaceri buzoian Gheorghe Ceteraş ar fi fost una dintre primele persoane interesate de suprafeţele enorme de pădure dobândite de Gheorghe Paltin Sturdza, un urmaş al lui Dimitrie Sturdza, fost proprietar a zeci de mii de hectare de pădure în zona Bacăului. G. Ceteraş l-ar fi contactat pe G. P. Sturdza şi i-ar fi cerut să se întâlnească pentru a negocia o parte din terenul în cauză.

În contextul demersurilor infracționale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafețe de teren forestier, (...) inculpatul Paltin Gheorghe Sturdza și avocatul său, Adam Ioan, au efectuat demersuri pentru a se efectua o cât mai rapidă punere în punere în posesie și eliberare a titlului de proprietate prin coruperea funcționarilor publici implicați”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori.

„Având în vedere că Tribunalul Covasna dispusese cea mai mare retrocedare de pădure din România (43.227 ha), rămasă irevocabilă, interesul persoanelor care se ocupau în mod obișnuit cu vânzarea de păduri a fost foarte ridicat, știut fiind că valoarea unei păduri crește proporțional cu mărimea suprafeței compacte. Astfel, unul dintre primii interesați de pădurea proaspăt câștigată a fost și inculpatul Ceteraș Gheorghe, care l-a contactat pe inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe și i-a solicitat să-i acorde o întâlnire legată de subiectul terenului respectiv”, se mai arată în rechizitoriu.

Gheorghe Ceteraş şi Gheorghe Paltin Sturdza s-au întâlnit la data de 26 iulie 2012. La întâlnire, Mihail Cosmin Vasile, avocat din Buzău, și omul de afaceri Gheorghe Ceteraș i-au cerut lui G. P. Sturdza suprafața de 10.000 de hectare de pădure (25% din suprafața totală). În schimb, i-au promis acestuia că vor interveni pe lângă funcţionari din judeţul Bacău pentru a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru cele 43.000 de hectare de pădure.

G. P. Sturdza nu a acceptat propunerea celor doi inculpați, comisionul pretins părându-i-se foarte mare.

Gheorghe Ceteraş şi avocatul din Buzău mai sunt implicaţi într-un alt dosar penal, aflat pe rolul DNA Ploieşti, care priveşte retrocedarea a peste 5.000 de hectare de pădure.

Gheorghe Ceteraş este arestat preventiv în prezent, fiind acuzat de trafic de influenţă. Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Braşov, cu propunerea de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză.

Cine este omul de afaceri Gheorghe Ceteraș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri