Omul de afaceri Gheorghe Stelian a venit la DNA

Data publicării:
stelian gheorghe

 

Elena Udrea a venit la DNA în jurul orei 12.00, pentru a fi audiată în dosarele Microsoft şi Gala Bute, însă, timp de şapte ore, ea a studiat aceste dosare, audierile începând abia după ora 19.00. 

Gheorghe Stelian este acuzat, în dosarul Alinei Bica, de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, notează Mediafax.

În 15 decembrie 2014, Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ar fi aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

În perioada ianuarie 2011-2012, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit de la Stelian, suma totală de 16 milioane de euro, în tranşe, în schimbul influenţei exercitate asupra a doi membri ai Comisiei Centrale a ANRP: Alina Bica şi Sergiu Diacomatu, pentru asigurarea soluţionării a două dosare de despăgubire, printre care cel pentru terenul de peste 13 hectare din Capitală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri