Sari la conținut

Omul de afaceri Ilie Carabulea va fi eliberat din arest

 

Decizia instanţei supreme nu mai poate fi contestată.

Ilia Carabulea, care deţine indirect şi controlează Carpatica Asig din Sibiu, şi Marian Mîrzac, fostul director general al firmei, au fost arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie la finele lunii ianuarie, fiind acuzaţi că, în mod fraudulos, în perioada mai - decembrie 2013, au reuşit să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la societatea de asigurări.

Ulterior, măsura a fost înlocuită cu arestul la domiciliu, însă la finele lunii iulie Curtea de Apel Bucureşti a decis, la propunerea procurorilor anticorupţie, arestarea lui Ilie Carabulea pentru că acesta ar fi luat legătura cu mai mulţi martori şi a instalat la domiciliul său un sistem de monitorizare video a sediului Carpatica Asig.

În dosarul "Carpatica", procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, în 24 aprilie, pe fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară Dan Radu Ruşanu, pe omul de afaceri Ilie Carabulea şi pe Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Radu Mustăţea - la data faptelor membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, iar ulterior şi preşedinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România, Elena Rusu - membru în conducerea SC Carpatica Asig SA, Ina Ana Crudu - fost director general la SC Carpatica Asig SA, soţia fostului ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu, Laura Elena Chiţoiu - fost director al Direcţiei Avizări din ASF, Ioan Opriş - expert tehnic auto în cadrul Biroului de expertize locale de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Dacian Vinereanu - persoană din anturajul lui Mustăţea, Georgel Călin - fost secretar general al ASF, Corneliu Silviu Modlveanu - fost vicepreşedinte al ASF, conducătorul Sectorului Asigurări şi cumnatul lui Adrian Năstase, avocatul Dan Odobescu, suspendat de drept din Baroul Bucureşti şi proprietar al unei societăţi de asigurări.

Totodată, procurorii au trimis în judecată şi societatea Carpatica Asig SA, pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită.

Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că în anul 2012, SC Carpatica Asig SA, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora, cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro.

Începând din mai 2013, Carabulea, Mustăţea şi Mîrzac "au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA", potrivit procurorilor.

"Carabulea Ilie (persoana care deţine indirect şi controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susţinut şi cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcţie la SC Carpatica Asig SA în perioada 16.05.2012 - 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea ASF. Din poziţia de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecţia SC Carpatica Asig SA şi pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România, până la remedierea deficienţelor", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Potrivit anchetatorilor, ca intermediar în relaţia dintre Carabulea şi Mîrzac a fost desemnat Radu Mustăţea, membru în consiliul de administraţie al SC Carpatica Asig SA, acesta având rolul de a comunica "rezultatele demersurilor infracţionale ale lui Mîrzac Marian, precum şi informaţii confidenţiale obţinute de la acesta din urmă".

Gruparea ar fi fost sprijinită, potrivit procurorilor, de Radu Dan Ruşanu, de alte persoane din conducerea ASF, respectiv Georgel Călin, Laura Chiţoiu şi Moldoveanu Corneliu Silviu, precum şi de Dan Odobescu.

La rândul lor, Ina Crudu, Elena Rusu şi Ioan Dacian Vinereanu au aderat sau au sprijinit gruparea infracţională constituită, susţin anchetatorii.