Pagubă de 2 milioane de euro în dosarul vaccinului antigripal

Data publicării:
VACCIN HPV NEFACUT GETTY

Potrivit Mediafax, paguba a fost stabilită printr-o expertiză făcută în ancheta deschisă în 2014 la Parchetul General.

Valoarea prejudiciului este acum de competenţa procurorilor anticorupţie, motiv pentru care dosarul va fi mutat la DNA.  

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Cute de Casaţie şi Justiţie au deschis în anul 2014 un dosar în care a fost începută urmărirea penală pentru neglijenţă în serviciu, în cauză fiind efectuate mai multe audieri. În urma cercetărilor anchetatorii au calculat un prejudiciu de două milioane de euro, fapt ce atrage competenţa DNA privind continuarea investigaţiilor, cauza fiind declinată către procurorii anticorupţie care vor face în continuare cercetările.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a început urmărirea penală faţă de faptă, în anul 2014, în cazul Institutului Cantacuzino, pentru neglijenţă în serviciu şi efectuarea unui studiu clinic fără respectarea normelor de bună practică, cercetările fiind dematare în urma unei sesizări a Corpului de control al primului ministru.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a apreciat, în anul 2014, că din cauza managementului defectuos exercitat de conducerile succesive ale Institutului "Cantacuzino", din cauza nerespectării procedurilor, a controlului defectuos al procesului de producţie, dar şi a implicării improprii a Ministerului Sănătăţii, s-au înregistrat deficienţe care pot genera vulnerabilităţi la adresa stării de sănătate a populaţiei şi că se impune luarea unor măsuri pentru remedierea tuturor acestor deficienţe şi pentru prevenirea repetării acestora.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri