Paul Al României, reţinut. Remus Truică, cercetat în arest la domiciliu

Data publicării:
paul-1

Paul al României a ieşit din sediul DNA cu cătuşe la mâini, după mai bine de opt ore de audieri.

În schimb, omul de afaceri Remus Truică şi Robert Roşu, avocatul implicat în dosar, au fost trimişi de judecători în arest la domiciliu, în următoarele 30 de zile.

„Nu comentez decizia instanței. Normal că nu e bine, un om trebuie să fie liber, nu în arest la domiciliu. Din tot ce am citit până acum nu există o probă care să mă incrimineze”, a spus Remus Truică.

Jurnalistul Dan Andronic, Marius Marcovici, fost colaborator al lui Călin Popescu Tăriceanu, şi omul de afaceri Lucian Mateescu, ceilalţi suspecţi din dosar, au primit control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

„E o decizie rezonabilă? Orice decizie dată de judecător e de îndeplinit, nu stau să contest. Asta a dat, asta am luat”, a spus Marius Marcovici.

„Consultați arhiva Evenimentului zilei (...) N-am scris niciodată despre prinţul Paul”, a spus Dan Andronic.

Înainte ca instanţa să se pronunţe, Remus Truică a vorbit despre relaţia sa cu Paul Al României. Fostul şef de cabinet al premierului Adrian Năstase susţine că vrea să-şi dovedească nevinovăţia.

„Ce face Prinţul Paul din 2010 eu nu mai ştiu şi nici nu mai vreau să ştiu. Nu a fost partenerul meu, noi am cumpărat de la el nişte drepturi litigioase. (Pentru un grup infracţional pe care l-aţi organizat?)

Bun, DNA despre asta vorbeşte, nu poate vorbi de tehnologii avansate. Păi dânşii susţin că e grup infracţional, datoria noastră e să arătăm că nu a fost aşa”, a spus Remus Truică.

În plus, acesta nu recunoaşte că a primit comisioanele imense despre care le-a vorbit Paul Al României procurorilor.

Eu nu am primit nici 80, nici 1, nici 12 la sută, eu nu am primit absolut nimic din proprietăţi. O companie a semnat un contract de cesiune drepturi litigioase cu prinţul Paul. (Ce implicare aveţi în acea companie?) Am o implicare, de asta mă aflu aici. Am fost partener minoritar”, a spus Remus Truică.

Paul de România îşi va petrece noaptea în arestul IPJ Braşov iar în weekend va afla ce măsuri vor dispune magistraţii în cazul său. 



ACTUALIZARE 16.40. Paul Al României a fost reţinut după audieri care au durat ore întregi.



 


ACTUALIZARE 16.10. Remus Truică şi Robert Roşu vor fi plasaţi în arest la domiciliu pentru 30 de zile, a decis Curtea de Apel Braşov.

Totodată, Dan Andronic, Marius Marcovici şi Lucian Mateescu vor fi cercetaţi sub control judiciar pentru 60 de zile.

Continuă audierile în cazul lui Paul al României.


Ancheta DNA în acest dosar i-a adus în atenţia procurorilor şi pe unii dintre cei mai bogaţi şi mai influenţi cetăţeni israelieni - Shimon Shevez, fostul şef de cabinet al premierului Yitzhak Rabin, precum şi pe unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, Benjamin Steinmetz.

Amândoi sunt suspecţi în dosar că ar fi încercat să o obţină ilegal, spun procurorii, cu ajutorul lui Paul Al Romaniei.

Asta reiese din interceptările făcute de DNA.

Paul al României este audiat în calitate de suspect. El este acuzat de cumpărare de influenţă.

Citiţi şi

DNA: Nume grele în dosarul retrocedărilor. Remus Truică cerea comisioane între 50% şi 80% din valoarea bunurilor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri