Sari la conținut

Pedepse cu executare în dosarul Rompetrol. S.R. Stănescu, condamnat la închisoare

Instanţa a dispus condamnarea lui Sorin Roşca Stănescu la un an de închisoare pentru utilizare de informaţii privilegiate şi la doi ani de închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat. În urma contopirii pedepselor, cea mai grea dintre acestea a fost sporită cu patru luni, urmând ca senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu să execute doi ani şi patru luni de închisoare.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru complicitate la manipularea pieţei de capital şi tot doi ani pentru constituirea unui grup infracţional organizat. Pedeapsa a fost sporită cu opt luni, Pantiş urmând să execute doi ani şi opt luni.

În cazul lui Dinu Patriciu, instanţa a constatat încetarea procesului penal, ca urmare a decesului acestuia. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au lăsat nesoluţionată partea civilă legată de Patriciu.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, inculpaţii din dosarul Rompetrol condamnaţi la pedepse cu închisoarea, urmând să fie încarceraţi.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) ceruse, la ultimul termen de judecată, să se constate încetarea procesului penal pentru fostul ministru Sorin Pantiş şi senatorul Sorin Roşca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris, precum şi în cazul lui Dinu Patriciu, în urma decesului acestuia.

În 28 august 2012, Dinu Patriciu a fost achitat de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare, pentru mai multe infracţiuni, printre care delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei de capital prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare şi care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare la un nivel anormal ori artificial.

Totodată, instanţa i-a achitat atunci şi pe ceilalţi 12 inculpaţi - Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Miclăuş,Elena Albu, Gabriela Anghelache şi Mihaela Popovici.

Potrivit DIICOT, activitatea infracţională a inculpaţilor a fost analizată sub două aspecte: creanţa Libia (primele trei infracţiuni ale lui Patriciu, precum şi cele de care sunt acuzaţi Grama şi Bucşă) şi manipularea pieţei de capital.

Reamintim că în dosarul Rompetrol, Sorin Roşca Stănescu este acuzat de utilizare a informaţiei privilegiate şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat, iar Sorin Pantiş, de manipulare a pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat. 

Dosarul Rompetrol. DIICOT cere instanţei să constate încetarea procesului penal faţă de Sorin Roşca Stănescu şi Sorin Pantiş

Procurorul DIICOT a cerut la Curtea de Apel Bucureşti, la dezbaterile finale în dosarul Rompetrol, să se constate încetarea procesului penal pentru fostul ministru Sorin Pantiş şi senatorul Sorin Roşca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris.

Totodată, procurorul DIICOT a arătat că decizia de achitare dată în primă instanţă în cazul tuturor inculpaţilor din această cauză nu este motivată. Procurorul a cerut ca Victor Eros şi Gabriela Anghelache să primească o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut pentru fapta de care este acuzat, iar Alexandru Bucşă şi Petrică Grama să primească pedepse cu suspendare.

De asemenea, procurorul a cerut să se constate încetarea procesului penal pentru Sorin Pantiş şi Sorin Roşca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris.

Referitor la relaţia pe care a avut-o cu Dinu Patriciu, Sorin Roşca Stănescu a spus că a fost cununat de omul de afaceri, dar nu a discutat niciodată cu acesta despre preţul acţiunilor în momentul scoaterii la licitaţie.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în 19 august, la vârsta de 64 de ani, într-o clinică londoneză.

În 28 august 2012, Dinu Patriciu a fost achitat de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare, pentru mai multe infracţiuni, printre care delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei de capital prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare şi care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare la un nivel anormal ori artificial.

Totodată, instanţa i-a achitat şi pe ceilalţi 11 inculpaţi din dosar, Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Ştefan Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Gabriel Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Victoria Anghelache.