Percheziţii DNA la instituţii publice din Botoşani, Iaşi şi Neamţ

Data publicării:
SIGLA DNA

Procurorii DNA fac, miercuri, 12 percheziţii la instituţii publice şi firme din judeţele Botoşani, Iaşi şi Neamţ, într-un dosar în care există suspiciuni de corupţie. Surse judiciare citate de News.ro au declarat că printre instituţiile publice vizate sunt Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Administraţia pentru Contribuabilii Mici şi Mijlocii Iaşi și Administraţia Finanţelor Publice Neamţ.

Potrivit DNA, Serviciul Teritorial Suceava face cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, comise în perioada 2013-2016.

„În cursul zilei de 7 iunie 2017, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 12 locaţii din care patru sunt sedii ale unor instituţii publice din judeţele Botoşani, Iaşi şi Neamţ‚ iar opt sunt sedii ale unor persoane juridice”, anunţă procurorii DNA într-un comunicat.

Potrivit News.ro, în acest dosar se fac cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu.

Instituţiile publice vizate de percheziţii sunt Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Administraţia pentru Contribuabilii Mici şi Mijlocii Iaşi, Administraţia Finanţelor Publice Neamţ.
 
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri