Sari la conținut

Percheziții în nouă județe și București, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 10 milioane de lei

 

Cele 42 de descinderi au avut loc în Argeș, Buzău, Satu-Mare, Bacău, Neamț, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Constanța, Dâmbovița și în municipiul București, dintre care 15 la domiciliile unor persoane fizice, 23 la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale și patru la sediile unor instituții publice, cu scopul destructurării unui grup infracțional organizat specializat în comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, delapidare și spălare a banilor, potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că grupul infracțional organizat a fost constituit pe patru paliere, pe primul palier aflându-se doi cetățeni turci (inițiatorii și liderii grupului grupului) care au avut rolul de a înregistra în contabilitatea societății comerciale administrate operațiuni comerciale nereale de aprovizionare cu nucă în coajă și miez de nucă, în scopul diminuării TVA și impozitului pe profit datorat bugetului de stat. Un alt scop al inițiatorilor grupului infracțional organizat a fost scoaterea din patrimoniul societății administrate și însușirea sumelor de bani ce reprezintă prețul mărfurilor menționate în facturile înregistrate în contabilitate. Pe al doilea palier al grupului infracțional organizat s-au situat administratorii a două societăți comerciale (...), care au avut rolul de a emite facturi fiscale fictive către societatea liderilor grupului infracțional organizat cuprinzând operațiuni comerciale nereale", se precizează în comunicat.

Pentru a crea o aparență de realitate a operațiunilor înregistrate în contabilitatea societății comerciale administrate de liderii grupului, administratorii societăților comerciale de pe al doilea palier au înregistrat în contabilitate operațiuni comerciale de aprovizionare cu nucă în coajă și miez de nucă de la societăți comerciale aflate pe al treilea palier al grupului. Pe ultimul palier al grupului infracțional organizat s-a aflat un cetățean român, care a avut rolul de a retrage din conturile bancare ale societăților aflate pe al treilea palier al grupului infracțional organizat sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și delapidare.

În cauză se efectuează cercetări față de nouă suspecți, persoane fizice (șase cetățeni turci și trei cetățeni români) și șapte suspecți persoane juridice, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, delapidare și spălare de bani, se mai arată în comunicatul DIICOT.

În același dosar se efectuează urmărirea penală in rem sub pentru folosire de acte nereale.

Potrivit anchetatorilor, liderii grupului infracțional organizat au prezentat în perioada 2010-2016 la autoritatea vamală competentă, cu ocazia exportului de nucă în coajă și miez de nucă în Turcia, documente din care rezulta că marfa exportată era originară din România ori din spațiul comunitar, deși provenea din Chile și Ucraina.

La sediul Serviciului Teritorial Pitești al DIICOT vor fi conduși în vederea audierii nouă suspecți și zece martori.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul structurilor BCCO din București, Constanța, Bacău, Bistrița Năsăud, Buzău, Neamț, Satu Mare, Dâmbovița și Sălaj, Direcției Generale Antifraudă Fiscală, Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.