Percheziţii la distribuitori de carne de vită într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciu: 1,4 milioane de euro. Cinci persoane au fost reţinute

Data publicării:
carne-13

Cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore şi alte trei au fost puse sub control judiciar după ce polițiştii din Capitală au percheziționat mai multe magazine, restaurante si carmangerii din Capitală marţi spre miercuri noapte. Anchetatorii susţin că suspecţii ar face parte dintr-o reţea de evazionişti.

Gruparea ar fi formată din şoferi ai unei firme de distribuție de carne de vită şi angajați ai unui hipermarket. Potrivit anchetatorilor, şoferii păstrau în mod ilegal 20% din cantitatea de carne pe care o aveau de livrat şi o distribuiau apoi la negru, în diverse restaurante şi magazine. Prejudiciul estimat este de 1,4 milioane de euro.

Cele cinci persoane reţinute sunt duse miercuri la tribunal cu propunere de arestare preventivă. În total, procurorii au audiat până acum 15 persoane în acest caz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri