Sari la conținut

Percheziții la Facultatea de Medicină Veterinară. Mită de peste 10.000 de lei pentru doi profesori, tată și fiu 

Potrivit Poliţiei Române, anchetatorii au făcut, joi, cinci percheziţii, dintre care trei într-un campus universitar din Bucureşti şi două la domiciliile unor profesori suspectaţi că au luat mită.

Percheziţiile au fost făcute după ce ofiţerii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au prins în flagrant un cadru didactic de la Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti în timp ce primea 10.500 de lei de la un fost student, pentru a promova studenţii restanţieri care joi au susţinut un examen de reexaminare.

Surse judiciare au declarant, pentru News.ro, că anchetatorii percheziţionează birouri de la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, fiind căutate sume de bani sau documente care să probeze posibile fapte de corupţie ale cadrului didactic prins când lua mită.

La finalul percheziţiilor, cei doi profesori suspectaţi de luare de mită şi zece studenţi care au susţinut examenul de restanţă vor fi audiaţi la Parchetul Înaltei Curţid e Casaţie şi Justiţie, anchetatorii urmând să decidă dacă în cazul acestora vor fi luate măsuri preventive.

Cercetările sunt efectuate într-un dosar de la PICCJ în care se fac cercetări pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă şi respectiv cumpărare de influenţă, a precizat sursa citată.

Acţiunea a fost sprijinită de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Sursa: News.ro