Sari la conținut

Polițist arestat pentru dezvăluire de informații

Reprezentanţii DIICOT Vâlcea susţin că poliţistul a transmis informaţiile unui grup infracţional, cunoscut în lumea interlopă din Vâlcea. În acest dosar, au fost arestate încă şase persoane. Acestea au pus la cale un grup specializat în înşelăciune, şantaj, spălare de bani şi evaziune fiscală. Mai precis, acestea racolau afacerişti cărora le dădeau bani cu dobândă sau le deschideau noi afaceri. Ulterior, prin constrângere, afaceriştii erau obligaţi să plătească „dobânzi exorbitante" la sumele pe care le luaseră ca împrumut. Prejudiciul estimat de anchetatori în acest dosar este de 800.000 de euro.

În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat, printre altele, şapte autoturisme, laptopuri, o sabie, puşti de vânătoare şi zeci de cartuşe.