Poliţistă trimisă în judecată după ce a falsificat declaraţia unei victime

Data actualizării: Data publicării:
politia

O poliţistă de la Secţia 3 din Braşov a fost trimisă în judecată după ce ar fi falsificat declaraţia unei victime într-un dosar penal pe care îl cerceta. Ea este acuzată de fals material în înscrisuri oficiale şi fals intelectual.

Potrivit anchetatorilor, poliţista a modificat declaraţia unei victime şi a scris într-un process verbal că nu a primit mai multe îngregistări video, deşi acest lucru nu era adevărate. Dosarul în care actele au fost falsificate viza un furt într-un magazine alimentar.

După mai multe luni de cercetare, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Anei Magdalena Coman pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi fals intelectual. 

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada 21.08.2014 - 02.11.2015, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpata Coman Ana Magdalena, organ de cercetare penală în cadrul Secţiei 3 Poliţie Brasov, a falsificat declaraţia unei persoane vătămate, dată în faţa sa într-un dosar penal, prin alterarea acesteia, respectiv peste consemnările iniţiale, a aplicat pastă corectoare, fiind făcute alte consemnări care schimbă radical declaraţia şi duc la imposibilitatea identificării autorului faptei ce face obiectul dosarului”, anunţă procurorii.

În plus, aceştia precizează că „în aceeaşi perioadă, inculpata a întocmit un proces verbal de investigaţii în care a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv faptul că, la solicitarea sa, angajaţii magazinului în care a fost săvârşită fapta i-au comunicat că înregistrările camerelor de supraveghere nu pot fi puse la dispoziţia organelor de poliţie întrucât sistemul de înregistrare a fost nefuncţional”.

Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Braşov.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri