Preşedintele CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare

Data publicării:
ciocanel-3

Magistraţii de la Curtea de Apel Suceava l-au găsit vinovat pe Florin Ţurcanu de fals şi uz de fals, după ce a consemnat nereal că membri ai PNL Botoşani au fost excluşi din partid, aceştia pierzându-şi astfel funcţiile de consilieri judeţeni sau locali, scrie Mediafax.

Preşedintele CJ Botoşani îşi va pierde funcţia, prefectul judeţului urmând să emită un ordin în acest sens. Florin Ţurcanu a fost trimis în judecată în anul 2011 pentru că a consemnat nereal că membri ai PNL Botoşani au fost excluşi din partid, deşi în Delegaţia Permanentă a PNL Botoşani acestora li s-a ridicat doar sprijinul politic.

„Scopul urmărit a fost acela ca, în locul persoanelor alese în funcţia de consilier local sau judeţean, să ajungă alte persoane, agreate de inculpat. Având în vedere că locul vacantat era ocupat de persoana aflată pe poziţia imediat următoare pe lista cu care partidul a participat la alegeri, iar persoana agreată nu ocupa întotdeauna această poziţie, ci o poziţie inferioară, inculpatul a emis hotărâri prin care erau excluse chiar şi cinci persoane pentru a se ajunge ca funcţia vacantată să fie ocupată de persoana dorită”, se arată în rechizitoriu.

Anchetatorii arătau că Ţurcanu a semnat acte prin care se consemna, în mod necorespunzător realităţii, că Delegaţia Permanentă a PNL Botoşani din 21 iunie 2009 a hotărât excluderea a 23 de persoane din PNL şi că, în realitate, în cadrul acestei şedinţe singurele sancţiuni aplicate au fost retragerea sprijinului politic faţă de membrii Aurelia Aroşoaie, Cristina Bahrin şi Cristian George Ostafie şi excluderea din partid a lui George Ostafie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri