Sari la conținut

Președintele Tribunalului Militar Iași, cercetat de DNA pentru trafic de influență

Lucrurile s-au petrecut în urmă cu patru ani, când Radu-Dimitrie Tărniceriu era preşedinte al Tribunalului Iaşi.

„Intervenţia avea în vedere admiterea apelului formulat împotriva unei sentinţei civile din data de 18.03.2010 a Judecătoriei Răducăneni, judeţul Iaşi, prin care s-a respins plângerea formulată de reprezentanţii unei societăţi comerciale împotriva unei încheieri de carte funciară a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Răducăneni, judeţul Iaşi – promisiune acceptată de magistratul în cauză”, se arată în comunicatul DNA.

„ Suma de 50.000 euro promisă iniţial de persoana respectivă în schimbul pronunţării unei decizii favorabile pentru societatea comercială, în apel, în dosarul Tribunalului Iaşi, urma să fie dată/primită după vânzarea terenului vizat de operaţiune, urmând să fie împărţită în cote egale între Tărniceriu Radu-Dimitrie şi o altă persoană”, mai arată procurorii.

Reprezentantul firmei le-ar fi dat lui Radu Tărniceriu și celeilalte personane o participație la firma care ar fi urmat să beneficieze de decizia favorabilă, mai spun procurorii.

„Inculpatul Tărniceriu Radu-Dimitrie a sprijinit (în contul traficului de influenţă, asigurându-i consilierea şi facilitându-i depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor justificative) împreună cu beneficiarul majorării de capital şi cu alte două persoane, demersurile inculpatului cumpărătorului de influenţă de a-i determina pe doi magistraţi din cadrul Tribunalului Iaşi să pronunţe, fără vinovăţie, decizia civilã din 22.09.2010, prin care aceştia au admis apelul formulat de reprezentanţii societăţii comerciale. Ca urmare a acestei decizii judecătoreşti, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã Rãducãneni, judeţul Iaşi a fost obligat sã întabuleze, în favoarea societãţii, dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 282,5 ha teren amplasat în extravilanul localitãţii Gorban, judeţul Iaşi, în condiţiile în care acesta face parte din domeniul public al statului”, se mai arată în comunicatul procurorilor.

În urma acestei decizii, Ministerul Agriculturii ar fi suferit un prejudiciu de 1,9 milioane de lei.