Sari la conținut

Primarul acuzat de un prejudiciu de peste 100 de milioane de lei, cercetat în arest la domiciliu

 

Procurorii DNA pot contesta decizia Tribunalului la Curtea de Apel Alba Iulia în termen de 48 de ore.

Între timp, primarul comunei Şelimbăr s-a întors acasă şi se află momentan în arest la domiciliu, măsură valabilă 30 de zile. În aceeaşi situaţie se află şi secretara acestuia.

Alte 17 persoane cercetate în acelaşi dosar, dintre care şase au fost reţinute iniţial, se află sub control judiciar pentru 60 de zile.

Primarul Daniel Maricuţa a fost reţinut miercuri de procurorii DNA, fiind acuzat de constitutirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi spălare de bani. Potrivit anchetatorilor, acesta a obţinut ilegal, la un preţ minimal, mai multe terenuri retrocedate, pe care mai apoi le-a vândut pentru sume importante de bani. Prejudiciul cauzat se ridică la 114 milioane de lei.

Acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA:

Începând cu anul 2000, inculpatul Maricuța Ioan Daniel, în calitate de primar al comunei Șelimbăr, județul Sibiu, a constituit împreună cu inculpata Scumpu Elena și alte două persoane, o grupare infracțională ce avea ca scop dobândirea unor terenuri cu valoare de piață mare, situate pe raza comunei menționate, prin încălcarea dispozițiilor legale și prin nesocotirea drepturilor legale ale altor persoane.

Inculpatul Maricuța Ioan Daniel, care deținea calitatea de președinte, și restul membrilor grupului, constituiau comisia comunală înființată în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituire sau constituirea acestuia, în scopul atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți și eliberării titlurilor de proprietate.

Având în vedere funcțiile pe care le ocupau în cadrul acestei comisii și relațiile de încredere existente între aceștia, cei patru membri ai grupului au hotărât să nesocotească drepturile legale ale persoanelor care depuseseră cereri pentru reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate și astfel să soluționeze favorabil doar acele cereri pentru care persoane interpuse dețineau procuri de vânzare sau care, prin manopere dolosive, acceptau direct vânzarea către persoanele indicate de membrii grupului infracțional.

Inculpatul Maricuța Ioan Daniel și ceilalți membri ai grupului cunoșteau în detaliu atât situația terenurilor, cât și a persoanelor care solicitau atribuirea de terenuri, putând influența decizia acestora, atât prin amenințare, tracasarea proprietarilor cât și prin inducerea lor în eroare, în scopul obținerii în final a acceptului acestora pentru ca terenurile înscrise în titlurile de proprietate să intre în proprietatea membrilor grupului infracțional.

În urma administrării probatoriului a rezultat faptul că inculpatul Maricuța Ioan Daniel împreună cu ceilalți membri ai grupului au modificat și falsificat procese - verbale de punere în posesie sau le-au întocmit incomplet, cu scopul de a putea face ulterior modificările în ceea ce privește amplasamentul și suprafața atribuită fiecărei persoane într-o manieră care să le fie favorabilă.
În continuare, prin intermediul unuia dintre membrii grupului, terenurile obținute prin fraudă au fost valorificate pentru sume mari de bani. Acest membru al grupului a avut și rolul de a despăgubi persoanele care și-au câștigat dreptul în instanță sau care, în procesele intentate, aveau șanse la o soluție favorabilă, răscumpărându-le acestora terenurile.
În vederea valorificării terenurilor, inculpații Maricuța Ioan Daniel și Scumpu Elena, persoane cu atribuții în eliberarea autorizațiilor și a documentațiilor de construcție (PUG, PUZ, certificate de urbanism, autorizații de construire), indicau potențialilor investitori să cumpere teren de la persoana din cadrul grupului care se ocupa de acest lucru, la un preț peste prețul pieței, asigurându-i că procedând în acest fel nu vor avea probleme cu eliberarea documentelor și derularea investiției.
În același scop, pentru a nu cumpăra teren de la alți proprietari, inculpatul Maricuța Ioan Daniel dispunea ca certificatele fiscale pentru ceilalți proprietari să fie eliberate cu mențiunea interdicției de construire.
Ulterior, activitatea infracțională a grupului a fost sprijinită și de alte persoane.
Valoarea totală a bunurilor dobândite prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor ce le reveneau în calitate de membrii ai comisiei comunale constituită în temeiul art. 12 din Legea 18/1991 în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituire sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți și eliberării titlurilor de proprietate este estimată la 114.340.750 euro”.