Sari la conținut

Primarul din Baia Mare, ridicat de DNA

Actualizare 15.30. Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost ridicat de procurorii DNA şi este audiat de câteva ore la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din oraş. Potrivit unor surse ar fi vorba de un flagrant care a avut loc chiar în biroul edilului. Primarul a venit cu explicaţii pe Facebook. „Am plătit din banii mei prime jucătorilor de la FCM Baia Mare și am achitat cheltuieli de deplasare. Nu este nici un secret, inclusiv jucătorilor li s-a spus de unde sunt banii și aceștia au înțeles că este modul în care eu personal am ales să îi ajut ca să poată continua să joace pentru Baia Mare și pentru comunitatea noastră, în pofida problemelor financiare existente la club. Astăzi dimineață, Cristian Șpan a venit să îmi înapoieze o mică parte din banii pe care i-am dat cu titlu de împrumut ca să nu moară echipa, să poată funcționa. M-am trezit cu DNA la ușă... Îi asigur pe băimăreni și pe toți cei care mă cunosc sau au auzit măcar cine este Cătălin Cherecheș, că sunt un om corect. Poate am o singură vină totuși: sunt prost de bun uneori și ajut și pe cine nu ar trebui”, a scris Cherecheș pe Facebook.


Procurorii au făcut percheziții la Primăria Baia Mare. Potrivit primelor informații acțiunea ar avea legătură cu meciul FCM Baia Mare și Steaua București din Cupa României din octombrie anul trecut când primăria a finanțat instalarea unei nocturne pe stadionul din oraș.

Cătălin Cherecheș este primar în Baia Mare din 2011 și duminică și-a depus candidatura pentru un nou mandat din partea Coaliției pentru Baia Mare. 

Citiți și: 
Scandal la Baia Mare - Steaua: 14.000 de spectatori pe 7.000 de locuri
FOTBAL. Probleme cu nocturna pe stadionul din Baia Mare înaintea meciului cu Steaua