Sari la conținut
News Alert

Primarul municipiului Brăila, reținut de DNA

ACTUALIZARE 20.00. Aurel Simionescu și Stoica Anghelescu vor fi prezentați joi Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA postat miercuri seara pe site-ul instituției, în 22 iulie 2009, în contextul derulării Programului Operațional Regional, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) în proporție de 85% (ce privea sprijinirea unei dezvoltări economice și sociale durabile și echilibrată teritorial, a tuturor Regiunilor României), Primăria Brăila a încheiat cu instituțiile abilitate un contract de finanțare care avea ca obiect modernizarea bulevardului Dorobanților.

„În cursul anului 2010, Simionescu, în calitate de ordonator principal de credite și responsabil de controlul financiar preventiv, beneficiind de sprijinul lui Anghelescu, în calitate de director executiv al Direcției Finanțelor Publice Locale, a schimbat, cu intenție, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 2.642.179,91 lei, ce reprezintă o parte din cei 15.703.464 lei primiți ca primă tranșă de prefinanțare din fonduri europene, în cadrul proiectului menționat mai sus. Această sumă de bani a fost folosită în alte scopuri decât pentru cheltuieli eligibile în cadrul proiectului respectiv ("Învățământ", "Locuințe, servicii dezvoltare publică" etc.)”, precizează DNA

UPDATE. Primarul Brăilei a fost adus la DNA Galați pentru audieri.

- Domnule primar, pentru ce aţi fost luat?

- S-au cerut nişte documente, le-am dat.

- E vorba despre Bulevardul Dorobanţi, domnule primar?

- Am dat mai multe documente.

- E vorba şi de Dorobanţi?

- Între multe altele.

- Ce acuzaţii vi se aduc?

- ...

Perchezițiile continuă la sediul Primăriei din Brăila.


Actualizare 13.23. Sunt percheziţii de câteva ore la Brăila. Procurorii anticorupţie verifică biroul şi locuinţa primarului. El este bănuit de fraudă cu fonduri europene, iar prejudiciul a fost evaluat de anchetatori la 10 milioane de euro. În urmă cu o oră, primarul a fost scos din clădirea Primăriei şi dus la sediul DNA Galaţi pentru a fi audiat.

Reporter: Domnule primar, pentru ce aţi fost luat?

Aurel Simionescu, primarul Municipiului Brăila: S-au cerut nişte documente, le-am dat.

Reporter: E vorba despre Bulevardul Dorobanţi, domnule primar?

Aurel Simionescu: Am dat mai multe documente.

Reporter: E vorba şi de Dorobanţi?

Aurel Simionescu: Între multe altele.

Reporter: Ce acuzaţii vi se aduc?


Procurorii DNA de la structura teritorială Galați efectuează percheziții la Primăria Brăila într-un dosar în care este vizat primarul Aurel Gabriel Simionescu.

Perchezițiile au loc în biroul primarului, iar vizat de anchetă este și directorul economic.

Primarul este suspectat de fraudă cu fonuri europene și abuz în serviciu.

Infracțiunile ar fi avut loc în cursul anului 2010. Este vorba despre un proiect contractat de Primăria Brăila pentru modernizarea unui bulevard din oraș. Procurorii DNA au suspiciuni de deturnare a fondurilor europene în valoare de 10 milioane de euro.

Proiectul de reabilitare a bulevardului Dorobanţi a avut o valoare de 22 milioane de euro, bani proveniți în mare parte din fonduri europene și a fost finalizat la începutul anului 2015, după un an de întârziere, și cu o mulțime de probleme.

O defecţiune majoră fiind la liniile de tramvai, care în loc să fie silențioase, zguduie puternic calea de rulare. Pe lângă asta, bulevardul avea denivelări încă de la inaugurare.

„Le-am cerut celor de la construcții să refacă partea de mastic, ce este acolo și, în același timp, în câteva zile să avem o expertiză vizavi de ce s-a întâmplat”, declara Aurel Simionescu - primarul muncipiului Brăila, în mai anul trecut.

O altă problemă o reprezintă faptul că apa se adună în bălți atunci când plouă.

„Când plouă, la toate trecerile de pietoni, exact la intrarea pe trecerea de pietoni, apa băltește, nu se scurge în rigolă. Canalizarea e mai sus și se face baltă” se plângea un trecător în reportajul Digi24.