Primarul Timișoarei, audiat la DNA

Data publicării:
primar timisoara gheorghe robu

Primarul Nicolae Robu a stat mai bine de o oră în incinta DNA Timișoara. Edilul a declarat că a fost chemat după ce procurorii anticorupție au trimis o adresă prin care i s-a cerut să spună dacă instituția pe care o conduce se constituie ca parte civilă pentru recuperarea prejudiciului. Conform Legii administrației, Nicolae Robu este cel care ar trebui să reprezinte municipiul în instanță.

Pe de altă parte, fostul edil Gheorghe Ciuhandu a trimis un comunicat în care a menționat că în 2012, în urma a trei controale efectuate de Curtea de Conturi la primăria municipiului Timișoara a fost efectuată o expertiză de către o firmă specializată în urma căreia s-a stabilit că nu există niciun prejudiciu. De asemenea, în 2015 a mai fost făcută o expertiză de către o altă firmă care a stabilit același lucru – că nu există niciun prejudiciu. Contractul încheiat între primărie și echipa de fotbal Politehnica Timișoara s-a derulat între 2008-2011, iar contribuția anuală a fost de nouă milioane de lei.

Nicoale Robu, primarul municipiului Timişoara: A trebuit să aduc răspunsurile şi cu ocazia asta am dat şi o declaraţie privind cazul Primăria Timişoara - Politehnica în perioada Ciuhandru - Iancu.

Reporter: Aţi avut un prejudiciu, v-aţi constituit ca parte civilă?

Nicoale Robu: Da, răspunsul meu personal a fost că ne constituim în parte civilă, pe acel prejudiciu cu suma atâta cât este ea menţionată în momentul de faţă. Am precizat suma de 31 de milioane şi nu mai ştiu exact. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri