Proces pierdut de Carmen Iohannis

Data publicării:
CARMEN IOHANNIS SCOALA-1

Sunt 11 profesori de la această instituţie de învăţământ care au depus cerere în instanţă pentru recuperarea drepturilor salariale aferente perioadei 2008 – 2011.

Printre cei 11 profesori sunt Carmen Iohannis, dar şi directorul liceului unde predă aceasta.

Tribunalul Sibiu a respins solicitarea pe motiv că a fost depus târziu, cu încălcarea termenului de prescripţie de trei ani. Decizia poate fi contestată la instanţa superioară.

La nivel naţional, sunt peste 100.000 de cadre didactice care au avut câştig de cauză în instanţă pe speţe de acest gen, dar acestea au fost reprezentate de sindicate din educaţie. Profesorii de la Colegiul Gheorghe Lazăr din Sibiu nu au apelat la vreun sindicat, ci au formulat cererea pe cont propriu.

Totodată, doar în acest an, Primăria Sibiu are de plătit drepturi salariale de 11,2 milioane de lei în urma deciziilor judecătoreşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri