Tăriceanu a dat o declaraţie de inculpat la instanţa supremă, care a reluat procesul în care este judecat pentru mărturie mincinoasă

Data actualizării: Data publicării:
171003_TARICEANU_ICCJ_003_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a prezentat, marţi, la instanţa supremă, care a reluat de la zero procesul în care este judecat pentru mărturie mincinoasă în cazul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa. El şi-a susţinut din nou nevinovăţia, spunând că acuzaţiile procurorilor sunt doar „speculaţii”.

171003_TARICEANU_ICCJ_003_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

ACTUALIZARE. Procesul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincionoasă, a fost reluat marţi, după ce judecătorul care a înlocuit-o în complet pe Anamaria Dascălu, care s-a pensionat, a decis readministrarea probelor, invocând o decizie CEDO. Tăriceanu a ajuns la instanţa supremă în jurul orei 8.00, el plecând după aproximativ o oră.

Nici la intrare, şi nici la ieşire el nu a făcut declaraţii, spunându-le jurnaliştilor: „Îmi cer scuze, nu am să fac declaraţii suplimentare”.

Preşedintele Senatului  a dat o declaratţie de inculpat în faţa noului complet, el susţinându-şi din nou nevinovăţia şi spunând că acuzaţiile procurorilor sunt doar „speculaţii”.


Noul preşedinte de complet, Constantin Epure, a anunţat la termenul precedent, din 5 septembrie, că judecătoarea Anamaria Dascălu nu va mai face parte din acest complet şi că, în aceste condiţii, se impune readministrarea probelor. Epure a dat cuvântul procurorului, care a cerut şi el administrarea tuturor probelor din rechizitoriu.

Avocatul lui Tăriceanu - care nu s-a prezentat la proces - a arătat că se opune audierii în şedinţa publică a înregistrărilor din dosar pe motiv că nu au fost contestate şi că nu sunt relevante pentru cauză. „Suntem de acord cu audierea celor 18 martori, dar ne opunem audierii publice a interceptărilor din dosar. Clientul meu nu a negat nicio secundă existenţa şi autenticitatea acestora, astfel că din punctul de vedere al clientului meu ascultarea lor publică este nerelevantă”, a susţinut apărătorul.

Instanţa a rămas în pronunţare pe aceste aspecte şi a stabilit ca procesul să fie reluat în 3 octombrie, cu audierea lui Călin Popescu Tăriceanu.         

În acest dosar, până acum a fost audiat Tăriceanu, ca inculpat, în timp ce Şerban Mihăilescu a dat o declaraţie de martor în urmă căreia procurorii s-au autosesizat pentru mărturie mincinoasă după ce acesta şi-a schimbat depoziţia dată în timpul urmăririi penale.      

Procesul în care Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului a început în 14 martie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce, pe 10 februarie, instanţa a decis că procesul poate începe pe fond, respingând definitiv cererile şi excepţiile formulate de preşedintele Senatului.

Dosarul a fost trimis instanţei în 6 iulie 2016, de către procurorii DNA Braşov, care îl acuză pe Călin Popescu Tăriceanu că a minţit în declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt judecaţi prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.

Alături de preşedintele Senatului a fost trimis în judecată şi Dorin Marian, fost şef al Administraţiei Prezidenţiale a României în anul 2000, acesta fiind acuzat tot de mărturie mincinoasă.

Potrivit DNA, în 15 aprilie 2016, în cadrul anchetei privind retrocedarea unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Călin Popescu Tăriceanu, în declaraţia luată sub jurământ, "a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin această îngreunarea tragerii la răspundere penală a mai multor inculpaţi din dosar". Astfel, preşedintele Senatului este acuzat că a menţionat în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului) şi nici despre implicarea israelienilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare. De asemenea, susţin procurorii DNA, preşedintele Senatului a făcut declaraţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu relaţia avută cu Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, şi nu a spus nimic despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu Truică referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea terenurilor din Snagov şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.

Preşedintele Senatului a fost audiat în acest dosar în 11 aprilie, când le-a spus magistraţilor instanţei supreme că a încetat relaţiile de consultanţă politică cu Tal Silberstein şi Dan Andronic în 2008, când aceştia au început să îl consilieze pe Traian Băsescu, dar s-au mai întâlnit între 2008 şi 2014, doar pentru a discuta politică.

Tăriceanu a spus că nu a minţit când a spus că nu a vorbit cu Remus Truică despre tranzacţionarea terenurilor Fermei Băneasa şi a Pădurii Snagov, iar prinţul Paul probabil că i-a făcut plângere penală pentru că l-a considerat potrivnic acţiunilor sale şi după ce aflase că foloseşte în public faţă de el epitetul "bastard”.

În 18 mai 2016, omul de afaceri Remus Truică, Prinţul Paul şi alte 20 de persoane, între care Tal Silberstein, Benjamin Steinmetz, Agavi Moshe, Marius Marcovici şi jurnalistul Dan Andronic, au fost trimişi în judecată în dosarul retrocedării ilegale a fermei Băneasa şi a 47 de hectare din Pădurea Snagov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri