Sari la conținut

Procurorii au pus sechestru pe averea patronilor clubului Colectiv

 

ACTUALIZARE 16:45. Cei trei acționari și administratori ai clubului Colectiv - Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu - au fost aduși marți la sediul Parchetului General, unde procurorii i-au anunțat că a fost pus sechestru pe averea lor, în dosarul în care sunt acuzați de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

De asemenea, cei trei au fost anunțați că a fost extinsă urmărirea penală împotriva lor, fiind acum acuzați de uciderea din culpă a 60 de persoane.

În plus, anchetatorii au dispus efectuarea unor expertize în dosar, iar cei trei își pot desemna experți parte în cadrul anchetei.

Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu se află în arest preventiv din 3 noiembrie.

Procurorii de la Parchetul General susțin că incendiul de la clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.

În urmă cu trei săptămâni, patronii clubului au fost arestați preventiv și acuzați pentru moartea a 27 de persoane. Din păcate, între timp, bilanțul celor care au decedat în tragedia din clubul bucureștean a ajuns la 60.

Așadar, patronii sunt acum responsabili pentru moartea a 60 de persoane, iar pasul firesc pe care îl fac procurorii este să îi aducă la Parchetul General și să le aducă la cunoștință că au extins acuzațiile.

Contează mult și faptul că la Poliție au fost depuse peste 160 de plângeri și pentru vătămare corporală.

Reamintim că patronii clubului Colectiv au fost arestați pentru că magistrații au considerat că cei trei au dat dovadă de totală iresponsabilitate în modul în care și-au administrat clubul, că au încurajat participarea foarte multor persoane la evenimentele din Colectiv și că erau conștienți că nu și-au luat măsurile pentru protejarea publicului în caz de incendiu.

În acest moment, în dosar, pe lângă cei trei patroni mai sunt în spatele gratiilor cei doi inspectori ISU care au verificat clubul și nu au raportat problemele descoperite. Anchetele sunt separate, efectuate unele de Parchetul General, altele de către DNA.

Primarul Cristian Popescu Piedone și funcționarele de la Primăria Sectorului 4 au fost eliberați din arest, la fel și patronii firmei de efecte pirotehnice.