Procurorul general despre înregistrările lui Sebastian Ghiță

Data actualizării: Data publicării:
augustin lazar

Augustin Lazăr, procurorul general al României, a declarat că înregistrările prezentate de ex-deputatul Sebastian Ghiță, prin intermediul propriului post de televiziune, sunt înfățișate într-o anumită formă, care să sugereze procurorilor ce ar avea de făcut. Mai multe persoane vor fi audiate în dosarul deschis de Parchetul General.

augustin lazar

„Pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică există un dosar care a fost înregistrat în urmă cu două zile, în care se fac investigaţii în legătură cu afirmaţiile care au apărut în spaţiul public, cu înregistrările care au alertat într-un fel opinia publică şi care cred că sunt prezentate într-o manieră destul de tendenţioasă, după cum am remarcat. Ele sunt prezentate într-o anume formă la televizor, sugerându-ne nouă deja ceea ce ar trebui să facem”, a spus procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), după prima şedinţă a noului Consiliu Superior al Magistraturii.

Augustin Lazăr a precizat că cercetările în dosarul deschis de PICCJ trebuie să fie obiective, iar în acesta vor fi audiate mai multe persoane şi vor fi ridicate înregistrările.

Trebuie să fie audiate persoanele invocate în cazul acesta, trebuie ridicate acele înregistrări, documentele despre care se vehiculează şi în continuare se va vedea. Nu doresc să spun numele persoanelor care vor fi audiate fiindcă acolo există un procuror care conduce acesta anchetă şi nu se cuvine să-i dăm noi indicaţii public ce are de făcut în dosar”, a mai spus procurorul general.

Surse judiciare au declarat anterior, pentru News.ro, că toate înregistrările lui Sebastian Ghiţă prezentate la televiziunea pe care fostul deputat o controlează vor fi depuse la dosarul de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a deschis, miercuri, dosar penal după înregistrarea audio prezentată de Sebastian Ghiţă în care Traian Băsescu vorbeşte despre informaţii pe care le primea din dosare aflate în curs de soluţionare.

În înregistrarea difuzată de postul fostului deputat PSD este redat un dialog între ex-preşedintele Traian Băsescu şi o altă persoană, fiind vorba de informaţii pe care șeful statului le-ar fi primit legat de dosare aflate în curs de soluţionare. Sunt pomenite în discuție dosarul lui Dan Voiculescu și numele judecătoarei Camelia Bogdan, șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, și al prim-adjunctului SRI, Florian Coldea.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris pe pagina sa de Facebook că recunoaşte înregistrările făcute publice de Sebastian Ghiţă, precizând că sunt din „discuţii private” din ultimele luni ale anului 2016, dar că acestea au fost editate „ceea ce este de natură a crea unele confunzii”.

Sebastian Ghiţă a fost dat joi în urmărire naţională, iar vineri procurorii DNA au cerut instanţei supreme să emită pe numele fostului deputat un mandat de european de arestare şi să fie dat în urmărire internaţională, după ce Poliţia Judeţeană Prahova a anunţat că acesta nu a fost găsit în ţară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri