Prodecanul de la Finanţe - Bănci, ridicat pentru luare de mită. Surse: A fost luat în timp ce la ASE era o dezbatere la care participa ministrul Ioana Petrescu

Data publicării:
masina politie bucuresti mediafax

Acesta este suspectat că ar fi luat între 400 de lei şi 500 de euro de la studenţi pentru ca aceştia să obţină note mari la examenul de licenţă.

El mai este suspectat că intervenea pe lângă comisia de licenţă pentru ca studenţii de la care ar fi luat bani să ia examenul.

În acest sens ar fi fost primite mai multe sesizări.

Locuinţa lui Iuliu Şerbănescu şi biroul acestuia de la ASE sunt percheziţionate de poliţişti şi procurori.

Cercetările se fac într-un dosar în care sunt vizate opt persoane, pentru luare sau dare de mită, cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă.

În cauză au fost emise opt mandate de aducere. 

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, la percheziţii participă peste 25 de poliţişti din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împreună cu ofiţeri DGA. Aceştia au şi sprijinul SRI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri