Proiect pentru imunitate sporită a judecătorilor Curţii Constituţionale

Data publicării:
Curtea Constitutionala_ccr (5)

Un deputat propune măsuri pentru imunitatea sporită a judecătorilor Curţii Constituţionale. Potrivit proiectului legislativ, judecătorii CCR nu vor putea fi urmăriţi penal sau arestaţi fără încuviinţarea a două treimi din numărul judecătorilor.

Curtea Constitutionala_ccr (5)

Proiectul depus de Adnagi Slavoliub, reprezentant al minoritatilor, se referă la modificarea articolului 66 din legea 47/2002.

Forma actuală a acestui articole prevede că judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată penală decât cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a Preşedintelui României, după caz, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Competenţa de judecată pentru infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De la data trimiterii în judecată penală, judecătorul Curţii Constituţionale este suspendat de drept din funcţia sa. În caz de condamnare definitivă, el este exclus de drept, iar în caz de achitare, suspendarea încetează.

Propunerea de modificare:

"Judecătorii Curţii nu pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi sau percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea plenului Curţii Constituţionale, la cererea ministrului justiţiei, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Încuviinţarea se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor Curţii Constituţionale.

Judecătorul trimis în judecată penală poate fi suspendat prin decizia plenului Curţii Constituţionale adoptată cu votul a două treimi din membrii Curţii.

În cazul unei decizii de achitare, suspendarea încetează, iar în cazul unei decizii definitive de condamnare, mandatul de judecător al Curţii încetează de drept."

În expunerea de motive, deputatul arată că se impune instituirea unor măsuri concrete prin care să se elimine anticipat orice posibilităţi de exercitare a unei presiuni asupra judecătorilor Curţii Constituţionale.

Totodată, importanţa deciziilor luate de judecătorii CCR impune măsuri la nivel maxim de restricţie pentru actele juridice care pot afecta un judecător al Curţii în privinţa libertăţii individuale. Imunitatea mai extinsă se impune întrucât, în timpul mandatului limitat de cel mult nouă ani, judecătorii CCR nu au statutul politic al parlamentarilor sau al preşedintelui, nici o funcţie de carieră profesională ca în cazul magistraţilor.

Potrivit iniţiatorului proiectului, măsuri similare se aplică în toate statele membre ale UE, cu diferenţieri minore.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...