Sari la conținut

R. Dragomir, după ce a vizitat-o pe E. Udrea la Târgşor: A fost degradant şi dezumanizant. Nici măcar o prăjitură nu am reuşit să-i lăsăm

 

Într-un mesaj postat pe Facebook şi intitulat "În vizită la Târgşor, Purgatoriul Elenei", Ruxandra Dragomir spune că vineri şi-a vizitat prietena la penitenciarul pentru femei de la Târgşor, unde aceasta a fost transferată din Arestul Poliţiei Capitalei.

"Mă întreb câte umilinţe trebuie să mai suporte Elena din cauza acestui sistem absurd, care i-a băgat viaţa într-un malaxor menit să o distrugă. Pentru prima dată când am mers la ea, am simţit că într-adevăr îi este greu şi toate aceste nedreptăţi colosale m-au făcut să am un nod în gât pe parcursul celor aproape două ore petrecute împreună. Nu am putut vorbi decât din spatele unui panou de sticlă securizată, printr-un telefon, pe rând. De parcă Elena ar fi fost un criminal care trebuie să stea într-o cuşcă, un om căruia trebuie să i se interzică orice contact cu altă fiinţă umană. A fost degradant şi dezumanizant", scrie Ruxandra Dragomir.

Ea mai spune că se bucură că mama Elenei Udrea nu a venit şi nu şi-a văzut fiica în această situaţie foarte dificilă: "Niciun părinte nu ar trebui să-şi vadă copilul într-o asemenea ipostază, mai ales că vorbim de un om nevinovat, pentru că procesul nici măcar nu a început. Mă gândesc la toţi cei care joacă la alba-neagra destine şi vieţi...".

Ruxandra Dragomir mai spune că mâncarea pe care i-a dus-o Elenei Udrea "a fost controlată gram cu gram" şi s-a întors acasă cu mai mult de jumătate din cât voia să îi dea.

"Nici măcar o prăjitură nu am reuşit să-i lăsăm, de 1 Mai, pe motiv că are cremă. Nişte prune uscate s-au transformat şi ele într-un produs interzis, iar apa a fost verificată şi ea sticlă cu sticlă. Elena ne-a povestit de condiţiile din penitenciar, de faptul că nu are acces la dosar şi că nu-şi poate suna avocaţii sau familia până marţi, când are contestaţia la prelungirea măsurii de arestare preventivă. Într-o asemenea situaţie, cu atâtea piedici şi oprelişti, ce speranţe poţi să ai dacă nu ţi se permite nici măcar să-ţi aperi cauza? Acest regim de penitenciar pentru un om care nu a fost condamnat este o crimă împotriva tuturor drepturilor şi libertăţilor umane", adaugă Ruxandra Dragomir.

Elena Udrea, arestată preventiv în dosarul "Gala Bute", a fost transferată, joi, la Penitenciarul pentru femei de la Târgşor (Prahova), aceeaşi unitate de detenţie în care au fost încarcerată şi fosta şefă a DIICOT Alina Bica.