Sari la conținut

R. Prună: Se încurajează denunțurile, însă ele nu sunt suficiente

"Răspunsul meu este răspunsul pe care îl dă noul Cod de procedură penală pe care nu l-am propus eu, la care nu am lucrat eu (...). Da, se încurajează denunțul pentru că, în măsura în care cooperezi în anchetă, îți poți reduce pedeapsa", a spus Prună, citată de Agerpres.

În context, ministrul Justiției a arătat că un denunț nu este suficient pentru un procuror, ci el trebuie probat.

"Cred că simplul denunț nu este suficient (...) pentru un procuror, trebuie probat și trebuie coroborat cu alte mijloace de probă. (...) Spun să fim mai puțin pătimași și să ne gândim că avem într-un stat membru al UE care este România - și insist, este o democrație, nu este un stat polițienesc, că altfel nu eram membri în UE - toate garanțiile", a adăugat Raluca Prună.