Sari la conținut

Raportul MCV va critica iniţiativele legislative care blochează lupta anticorupție

FOTO: AFP/Mediafax Foto

Note bune vor primi şi în raportul din acest an instituţii ca DNA şi ANI, care au dovedit eficiență şi în trecut. Raportul MCV ar urma să fie dat publicităţii către sfârşitul acestei luni, nota generală fiind spre un raport pozitiv, au mai declarat sursele citate.

În prima sa vizită oficială la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis a pledat în faţa liderilor de la Consiliul European şi Comisia Europeană pentru ieşirea României de sub Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Acest obiectiv era amintit de șeful statului și la ședința CSM din 6 ianuarie, care a constituit prima sa ieșire publică în calitate de președinte. 

Iohannis: În câteva zile vom avea un nou raport MCV, am avut puncte de vedere identice cu Juncker

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, că un subiect discutat cu preşedintele Comisiei Europene s-a referit la Mecanismul de Cooperare şi Verificare, el precizând că punctele de vedere au fost „practic identice”.

„Peste câteva zile, doar vom avea un nou raport pe această speţă, am căzut de acord că acest lucru ne încurajează să spunem că în următorii ani, pe timpul mandatelor noastre, vom finaliza această procedură cu succes, pentru că România a făcut progrese semnificatice în consolidarea instituţiilor statului, în implementarea reformelor structurale, în consolidarea statului de drept, în consolidarea independenţei justiţiei”, a spus Klaus Iohannis.

„Am avut puncte de vedere practice identice în această chestiune”, a adăugat preşedintele României.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi, în prima vizită oficială externă din mandatul său, la Bruxelles, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Citiți și: 

UE ar putea renunţa la MCV pentru România, dar îl va menţine pentru Bulgaria