Reacția Gabrielei Firea după ce Parchetul General a decis începerea urmăririi penale în cazul lui Traian Băsescu

Data publicării:
firea fb

„A trecut o primă etapă de audiere la Parchet, așa cum știți am depus anul trecut o plângere pentru amenințare și șantaj împotriva fostului președinte al României. Declarațiile domniei sale au fost, din punctul meu de vedere, fără echivoc. A fost o presiune psihică pe care a dorit să o exercite asupra mea în calitate de membru și comunicator al comisiei de anchetă Nana, în care era vizată și parte din familia sa.

Consider că intenția sa a fost clară, aceea de a amenința și șantaja un senator al României și de a umili un cetățean al acestei țări. Într-o democrație aceste fapte sunt pedepsite de lege. Eu nu pot decât să aștept rezultatul audierilor și anchetelor.

În siguranță nu mă pot simți când îl văd la Parchet. Mă simt în siguranță câtă vreme sunt un om credincios, am încredere că justiția este făcută de oameni cu pregătire profesională și cinstiți. Asta e nădejdea mea.

Am vorbit cu avocatul meu, mi-a spus că suspectul Traian Băsescu a solicitat studierea dosarului, o procedură normală și că în perioada următoare va răspunde întrebărilor procurorului de caz. Nu cunosc data următoarei audieri, acest lucru va fi anunțat de Parchet. Noi ne vom prezenta în continuare și vom susține cu tărie faptul că declarațiile fostului președinte nu pot rămâne simple speculații politice, ele nu pot fi tratate cu această conotație și cu lejeritate, că în politică se poate spune orice.

Vreau să subliniez un aspect, am sesizat o idee care în aceste zile este plasată prin intermediul mass-media să ajungă la public, că afirmațiile mele ar fi avut scopuri electorale. Toate declarațiile mele după audierile de la comisia Nana au fost făcute în prezența președinților de comisie. Dacă eu aș fi dorit să fac propagandă electorală, cu siguranță colegii de comisie ar fi putut interveni pe loc și să spună că ceea ce spun eu nu este conform cu realitatea.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri