Reacţii după ancheta la ASE. Rector: Dacă acuzaţiile se vor dovedi adevărate, rezultatele la examene vor fi anulate 

Data publicării:
ASE site

Examenele se desfăşoară pe baza unui regulament aprobat de Senatul universităţii. Sunt comisii de examen la fiecare dintre disciplinele prevăzute în planul de învăţământ. Responsabili pentru note sunt profesorii care fac parte din aceste comisii, nu conducerea facultăţii sau a universităţii”, a precizat rectorul.

Acesta a adăugat că dacă acuzaţiile se vor dovedi adevărate, trebuie văzut dacă e vorba despre examenul de finalizare a studiilor şi dacă da, atunci rezultatele vor fi anulate.

Rectorul a făcut precizări şi în legătură cu dezbaterea de la ASE la care a participat astăzi ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, spunând că era pe tema Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală. 

Prodecanul de la Finanţe - Bănci, din cadrul ASE, Iuliu Şerbănescu, a fost ridicat de anchetatori sub suspiciunea de luare de mită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri