Sari la conținut

Reacţii după reţinerea Elenei Udrea. Emil Hurezeanu: "Opinia publică va fi în continuare zguduită de descoperiri"

Emil Hurezeanu: „Suntem la începutul unei suite impresionante de scandaluri şi opinia publică va fi în continuare zguduită de descoperiri. Acest stat cu instituţiile lui, inclusiv cele care acum îşi fac treaba, DNA, SRI, ministere, Guvern, Preşedinţie, mă gândesc la fostul preşedinte, toate au camuflat potenţialul conflictual”.

Elena Udrea, reținută de procurorii DNA. Fostul ministru află azi dacă va fi arestată preventiv

Liviu Avram, jurnalist: „Ne aşteptăm ca Udrea să meargă în faţa instanţei şi vedem dacă va fi arestată, urmând să vină şi celelalte cadre cu cereri de arestare. Gestul din Parlament cu mâna dusă la nas pe mine mă îngrijorează, înseamnă că a avut de transmis un mesaj secret, ea în continuare are ceva de ascuns”.

Ciprian Ciucu, director de programe - Centrul Român pentru Politici Europene: „Era oarecum de aşteptat. Elena Udrea, cumva prin ceea ce a încercat să provoace din momentul în care s-a cerut punerea ei sub urmărire a făcut tot felul de declaraţii încercând să influenţeze acest proces. Şi, vă daţi seama aceste lucruri chiar afectează cursul unei anchete, iar oamenii s-au simţit nevoiţi să ia această măsură”.

Ioan Stanomir, analist politic: „Acest vast dosar dovedeşte că a existat la nivelul elitei politice o continuitate în ceea ce priveşte practicile netransparente şi vinovate de finanţare a partidelor politice. Mi se pare important să mutăm accentul de la evenimentele din biografia doamnei Udrea la lucrurile importante din dosar şi legăturile teribil de primejdioase din societatea noastră dintre politicieni şi oamenii de afaceri”.