Sari la conținut
News Alert

Referat DNA: „Moneda de schimb” a lui Sebastian Ghiță. Omul de afaceri avea protecția autorităților

Sebastian Ghiță a dobândit, de-a lungul timpului, o putere financiară și relațională care i-a permis să determine, în mod real, numirea sau menținerea unor persoane în funcții importante și a folosit această forță ca „monedă de schimb” pentru cointeresarea unor funcționari publici și angrenarea lor într-un mecanism infracțional care presupunea satisfacerea intereselor sale ilicite, de orice natură, arată procurorii.

Conchizând, după anul 2010, sub paravanul protecției autorităților, Ghiță Sebastian Aurelian și-a permis să comită o gamă diversificată de fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni (folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, infracțiuni de dare de mită, șantaj, conducerea unui vehicul fără permis de conducere)”, se arată în referat.

Potrivit DNA, mai multe persoane vizate de o anchetă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești privind infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani au reușit să afle, în perioada 2013-2014, informații confidențiale referitoare la obiectul cercetărilor, persoanele fizice și juridice cercetate, măsuri de supreveghere tehnică dispuse, măsuri preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz și ale ofițerilor de poliție delegați să efectueze urmărire penală.

Cei implicați în furnizarea ilegală de informații au fost, conform anchetatorilor, Liviu Tudose, la acel moment procuror general al PCA Ploiești, în prezent procuror general adjunct al acestei unități de parchet, Aurelian Mihăilă, la acel moment procuror general adjunct al PCA Ploiești, Viorel Dosaru, la acel moment inspector șef al IJP Prahova, Constantin Ispas Constantin, la acel moment șeful DGA Prahova, și deputatul Sebastian Ghiță.

Potrivit unor surse, dosarul în care PCA Ploiești făcea cercetări este cel al evaziunii de 35 de milioane de euro în care ulterior au fost trimiși în judecată de procurorii PCA Ploiești mai mulți inculpați, printre care fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu, omul de afaceri Răzvan Alexe, cunoscut drept apropiat al familiei Cosma, dar și oameni de afaceri ale căror firme au avut, de-a lungul timpului, contracte cu autoritățile publice din Prahova.

În acest context, Sebastian Ghiță, care avea interesul de a proteja anumite persoane implicate în activitatea infracțională cercetată de procurori, dar și interese de natură financiară în firme supuse anchetei respective, i-a capacitat pe Liviu Tudose și Viorel Dosaru pentru ca aceștia să îi furnizeze informații confidențiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală la PCA Ploiești, spun procurorii.

(...) în vara anului 2013 a fost informat de către un partener de afaceri, (...) — administrator al SC (...) SRL, cu privire la faptul că organele de urmărire penală efectuează cercetări referitoare la activitatea lor economică, situație în care l-a rugat ca 'prin relațiile pe care le are' să se intereseze în concret despre ce ar putea fi vorba. Astfel, în perioada următoare, (...) l-a contactat pe Ispas Constantin — în acea perioadă șef al DGA — SJA Prahova, pe care l-a rugat să inițieze demersuri pentru a afla ce anume probleme de natură penală ar putea avea acesta ori partenerul său de afaceri. La scurt timp după această discuție, Ispas Constantin (...) i-a comunicat acestuia că, în urma unei discuții pe care a purtat-o cu un procuror cu funcție de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a aflat că (...) este cercetat într-un dosar instrumentat de procurorul (...) din cadrul unității de parchet precizată anterior, atenționându-l totodată cu privire la posibilitatea ca acesta să fie urmărit”, se arată în document.

Potrivit unor surse, persoana care a obținut astfel respectivele informații este Răzvan Alexe.

De asemenea, procurorii DNA Ploiești spun că procurorul Aurelian Mihăilă, în încercarea de a afla date din ancheta penală derulată în acel dosar, a cerut să i se predea referatul cu propunere de arestare preventivă întocmit în cauză, motivând că un prieten de-al său lucrează ca și consilier juridic la o societate comercială ce făcea obiectul cercetărilor.

Viorel Dosaru, Liviu Tudose, Aurelian Mihăilă și Constantin Ispas, au fost arestați preventiv vineri, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nefiind definitivă.

Potrivit DNA, Viorel Dosaru este acuzat de luare de mită, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, trafic de influență și favorizarea făptuitorului, iar Liviu Tudose este acuzat de folosirea sau permiterea accesului la informații nedestinate publicității și luare de mită.

În aceeași cauză, Aurelian Mihăilă este acuzat de două infracțiuni de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și cercetare abuzivă, în timp ce Constantin Ispas este cercetat pentru trafic de influență și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

De asemenea, procurorii DNA Ploiești au solicitat Parlamentului încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului Sebastian Ghiță, acuzat în acest dosar de dare de mită (2 infracțiuni), folosire de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (2 infracțiuni), șantaj, cumpărare de influență și conducerea unui vehicul fără permis.

Cercetările în această cauză au început după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a confirmat, pe 26 februarie, redeschiderea urmăririi penale într-un dosar clasat în aprilie 2014 de procurorul Lucian Papici care arăta în ordonanța de clasare că nu se impune începerea urmăririi penale in rem în cauză, pentru că faptele nu există în materialitatea lor.