Sari la conținut

Regizorul Mihnea Columbeanu, condamnat la 26 de ani şi patru luni de închisoare pentru pornografie infantilă

Mihnea Columbeanu / FOTO: MediafaxFoto

Prin sentinţa de vineri, judecătorii Curţii au menţinut pedeapsa dată în primă instanţă, în februarie, de Tribunalul Bucureşti, informează Mediafax.

Mihnea Columbeanu a fost condamnat la mai multe pedepse pentru pornografie infantilă, trafic de minori şi agresiune sexuală, toate în formă continuată, acestea nedepăşind şase ani. Instanţa a decis adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 20 de ani şi patru luni de închisoare, astfel că Mihnea Columbeanu va executa 26 de ani şi patru luni de închisoare, dacă decizia rămâne definitivă.

În acelaşi dosar a fost condamnată şi Gabriela Ionescu, mama uneia dintre victimele lui Columbeanu, la nouă ani şi patru luni de închisoare. Femeia a fost găsită vinovată de complicitate la pornografie infantilă în formă continuată.

Judecătorii au decis ca regizorul Mihnea Columbeanu să platească daune morale de câte 5.000 de euro pentru victimele sale.

Mihnea Columbeanu se află în arest din 31 iulie 2014. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au instrumentat acest dosar de pornografie infantilă, trafic de minori, viol şi agresiune sexuală în formă continuată.

Din probele administrate, anchetatorii au ajuns la concluzia că regizorul, între 14 iunie 2010 şi 1 iunie 2014, a primit şi a adăpostit o minoră de la vârsta de şapte ani şi trei luni până la 11 ani şi trei luni, cu scopul exploatării sexuale.

"Inculpatul a obligat minora să suporte şi să întreţină acte sexuale orale şi alte acte de natură sexuală, profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa şi prin oferirea de bani şi alte foloase mamei acesteia. Exploatarea sexuală a minorei a vizat şi producerea de către inculpat de materiale pornografice cu victima", potrivit DIICOT.

Mai mult, în 5 februarie 2013, Mihnea Columbeanu "ar fi întreţinut un act sexual oral cu minora care avea, la acel moment, vârsta de nouă ani, profitând de imposibilitatea ei de a-şi exprima voinţa, precum şi de starea de constrângere morală în care se afla din cauza autorităţii exercitate de mama sa".

"Astfel, în schimbul promisiunii unei sume de bani de către inculpat, mama minorei a determinat-o şi a încurajat-o pe fiica sa să suporte actul sexual oral, promiţându-i că urma să o înveţe chiar ea cum să întreţină acte sexuale pe viitor", mai spun procurorii.

Mama fetei a fost găsită vinovată de trafic de minori în formă continuată, complicitate la viol, complicitate la pornografie infantilă şi complicitate la agresiune sexuală în formă continuată.

Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Mihnea Columbeanu, în vârstă de 54 de ani, a accesat materiale pornografice cu minori, folosind ID-ul "Mike", apoi le-a pus la dispoziţia utilizatorilor unei reţele informatice, în locuinţa acestuia fiind găsite 12 hard-disk-uri, patru memory-stick-uri şi 1.331 de DVD-uri şi CD-uri cu astfel de materiale.

"Cu privire la inculpatul Columbeanu Mihnea Gheorghe, din materialul probator rezultă suspiciunea rezonabilă că din data de 15 februarie 2014 şi până în data de 17 iulie 2014, folosind conexiunea de Internet la locuinţa lui din Bucureşti, sub ID-ul de utilizator "Mike", în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a accesat fără drept materiale pornografice cu minori prin intermediul aplicaţiei informatice "Sharează", aferent reţelei P2P GNUTELLA, pe care le-a stocat şi le-a pus la dispoziţia celorlalţi utilizatori ai reţelei P2P", preciza sursa citată.

În perioada 18 mai - 5 iunie 2014, de la conexiunea de Internet a lui Columbeanu au fost efectuate 2.731 de transferuri de date, prin intermediul reţelei de partajare fişiere GNUTELLA. Fişierele conţineau materiale pornografice cu minori, "o parte dintre acestea având denumiri specifice, respectiv pthc (preteen hard core), 10yo, 5yo, pedoland etc", mai arătau procurorii.

Anchetatorii au mai stabilit că, în perioada 6 iulie - 15 iulie 2014, Mihnea Columbeanu, prin intermediul aceleiaşi aplicaţii informatice, a pus la dispoziţie celorlalţi utilizatori, în spaţiul public, 31.036 fişiere care conţineau materiale pornografice cu minori.

Columbeanu a recunoscut faptele de care este acuzat, arătând, la audieri, că începând din 2004 a utilizat reţelele P2P pentru a procura materiale pornografice cu minori, pe care ulterior le-a stocat.