Sari la conținut
News Alert

REPORTAJ ÎNSCENAT. Şeful DIICOT: „Se confirmă un scenariu care cred că a fost pus la cale de jurnaliștii britanici”

„În legătură cu dosarul cu armamentul: la această oră se fac percheziții în Mureș și Bistrița. Au fost identificate persoanele mascate și pe cele care au colaborat. Au fost identificate armele, s-a descoperit și autoturismul. Vor fi aduși azi pentru a fi ascultați la București, vom veni cu amănunte cu ascultarea lor”, a declarat, miercuri, Daniel Horodniceanu.

„Până la această oră se confirmă ce am preconizat – un scenariu care cred că a fost pus la cale de jurnaliștii britanici”, a adăugat șeful DIICOT.

Procurorii spun că totul ar fi început pe 18 iulie 2016, în momentul în care un cetățean român care se afla la muncă în Marea Britanie, Aurelian Mihai Țană, de 40 de ani, din Mureș, a fost contactat de Sky News. Reprezentanții postului i-au spus că au nevoie de un ghid, de o persoană care să însoțească echipa postului la o filmare în România despre cât de nociv este traficul de arme. La 29 iulie, echipa Sky News ajunge în România, pe aeroportul de la Târgu Mureș, împreună cu cetățeanul român care trebuia să-i ajute pe jurnaliștii britanici pentru realizarea unui material cu privire la traficul de arme din Europa.

Procurorii au stabilit că în aceeași zi, reporterul din Marea Britanie, operatorul și cetățeanul român s-au cazat la un hotel din Mureș. A doua zi, românul a adus în fața jurnaliștilor britanici doi amici, unul chiar finul său. Aceștia au primit instrucțiuni cu privire la modul în care materialul avea să fie realizat. Jurnalistul britanic, spun procurorii, a venit pregătit: adusese niște geci de camuflaj și le-a spus celor doi cetățeni români că trebuie să poarte cagule în momentul în care se filmează materialul. Pentru ca totul să fie cât mai credibil, jurnalistul le-a dat și replicile pe care trebuiau să le rostească.

Procurorii au stabilit și locul în care a avut loc filmarea: o zonă împădurită din județul Mureș, în localitatea Mărișelu.

Procurorii antimafia mai spun că cei trei au fost și recompensați pentru acest efort – ghidul a primit 1.000 de euro, în vreme ce ceilalți doi cetățeni, care nu aveau nicio legătură cu traficul de arme – ar fi primit câte 500 de euro.

Armele care apar în filmare sunt arme de vânătoare, care aparțin legal celor doi cetățeni români. Armele au fost aduse la DIICOT.

Reportajul integral de la Sky News îl puteți urmări AICI.

Citiți și:

2000 de euro pentru „traficanții” din reportajul Sky News. Suspecții au fost ridicați de DIICOT
Explicaţiile jurnalistului Sky News, după reportajul despre traficanţii de arme
Armele prezentate de Sky News nu sunt de asalt. Reacţia postului britanic
DIICOT nu exclude o tentativă de discreditare în privința traficului de arme prezentat de Sky News
Sky News: Traficanţi din România le vând arme tuturor celor care doresc, inclusiv teroriştilor