RETROSPECTIVĂ 2014 | Războiul pentru influență din ASF, dezvăluit la DNA

Data publicării:
sediul asf

Procurorii anticorupţie susţin că ordonanţa prin care a fost modificată legea de funcţionare a Autorităţii de Supraveghere Financiară ar fi fost cerută chiar de preşedintele Carpatica Asigurări, Ilie Carabulea. Anchetatorii cred că actul l-ar fi avantajat pe omul de afaceri, arestat de aproape un an, pentru că la conducerea Autorităţii Financiare ar fi ajuns apropiaţi de-ai lui. De altfel, compania lui Ilie Carabulea era susţinută de oameni cu putere de decizie de la vârful Autorităţii. Printre ei şi Laura Chiţoiu, soţia celui care la acea vreme era ministrul Finanţelor şi care ar fi propus ordonanţa. Actul a fost susţinut şi de preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, cel care ar fi trimis propunerea mai departe, la cabinetul Ministrului de Finanţe Daniel Chiţoiu. Acesta ar fi cerut introducerea ordonanţei pe ordinea de zi în şedinţa de guvern din 16 octombrie, spun anchetatorii. Ordonanţă a fost aprobată de Guvern, în ciuda avizului negativ dat de Ministerul Justiţiei.

Războiul influenţei în ASF: „Astfel, inculpatul MÎRZAC MARIAN (membru în Consiliul de conducere al ASF, n.r.), care declarase un război făţiş învinuitului TUDOR DANIEL GEORGE (fost vicepreşedinte al ASF, n.r.) a intervenit şi a susţinut prin prisma relaţiilor pe care le avea cu preşedintele ASF (cunoscut în mediul colocvial al apropiaţilor acestuia ca fiind „unchiul") iniţierea şi adoptarea unei Ordonanţe de urgenţă de către Guvern, care sub pretinsa îndeplinire a exigenţelor Comisiei Europene, a avut drept obiectiv introducerea unor incompatibilităţi ce l-au obligat pe numitul TUDOR DANIEL GEORGE să îşi prezinte demisia”. (sursa: dosar DNA)

Dosarul deschis de DNA a dezvăluit că în interiorul ASF se dădea un adevărat război pentru influenţă. Procurorii spun că Dan Radu Ruşanu ar fi fost convins de un membru al Consiliului de Conducere să ceară această ordonanţă de guvern în care, sub pretextul exigenţelor europene, să fie trecute criterii pe care unul dintre vicepreşedinţii ASF să nu le poată îndeplini. De altfel, în urma actului emis de Executiv, acesta din urmă a şi demisionat.

Preşedintele Autorităţii, Dan Radu Ruşanu, ar fi jucat un rol decisiv în îndepărtarea indezirabililor din funcţiile decisive, aşa cum reiese din discuţiile interceptate de procurori. Acum, DNA îl acuză de abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional. Şeful ASF se consideră însă victimă a jocurilor politice.

 „Are legătură mai mare cu Astra decât cu ordonanța, pentru că ați văzut și dvs declarațiile dlui Băsescu, în care spune că acțiunea nejustificată de la Astra va trebui să răspundă conducerea. Vom vedea peste 2-3 săptămâni dacă acțiunea incompetenților de la ASF a fost justificată sau dl președinte a vrut să îl apere pe prietenul său, dl Adamescu.....”, declara fostul președinte al ASF, Dan Radu Rușanu, la 21 feburarie 2014.

Procurorii anticorupţie îi mai aduc însă două acuzaţii - favorizarea infractorului şi influenţarea declaraţiilor martorilor. Dan Radu Ruşanu era la conducerea ASF din primăvara lui 2013. Atunci şi-a dat demisia din Parlament, după 12 ani în Legislativ, pentru a prelua conducerea Autorităţii, instituţie-mamut înfiinţată pentru a controla piaţa asigurărilor, a celei de capital şi a pensiilor private.

În acelaşi dosar apare şi numele fostului ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, dar și al soției sale.

Interceptări: „CHIŢOIU LAURA: Auzi, ai mai aflat ceva? Ai mai vorbit cu domnu' preşedinte (referire la Ruşanu Dan Radu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară) când s-a întors?

MÎRZAC MARIAN: Mă, da. Am vrut să te sun, dar nu ştiam dacă e bine. Da, am vorbit cu el. A fost acolo, a semnat şi a plecat mai departe, la Justiţie, să ia avizul şi să... mă rog, totu-i în regulă până acuma şi mi-a mai zis o chestie care mi s-a părut destul de interesantă şi bine făcută: faptul că au trimis deja, în acelaşi timp, şi adresa către Comisia Europeană în care au scris ce măsuri au întreprins”. (sursa: dosar DNA)

Lucrează la ASF din 2006, adică de 9 ani. A lucrat doar în mediul bancar și de asigurări. Deci soția mea nu este o profitoare a regimului USL”, încerca Daniel Chițoiu să o disculpe.

El era suspectat de abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, iar DNA a cerut avizul Camerei Deputaţilor pentru începerea urmăririi penale. Anchetatorii susţin că sunt indicii potrivit cărora Daniel Chiţoiu ar fi sprijinit grupul infracţional constituit pentru a favoriza interesele Carpatica Asigurări. După deschiderea investigaţiilor, preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului revocarea întregii conduceri a Autorităţii de Supraveghere Financiară.

„ASF e o cloacă unde și-au găsit loc de parcare toți clienții politici. Parcă ar fi arborele genealogic al USL”, acuza președintele la 20 februarie 2014.

În acest moment fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară este arestat la domiciuliu, iar preşedintele Carpatica Asigurări arestat preventiv.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri